tag:blogger.com,1999:blog-47692037889722306462024-03-05T20:15:02.690+02:00SincronicitateMintea mai presus de materiesincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.comBlogger41125tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-63271570549563853522010-05-25T23:24:00.000+03:002010-05-25T23:24:52.595+03:00Ipoteze de lucruSa zicem ca:<br />
<br />
- in afara mintii de toate zilele, suntem 'dublati' de o inteligenta mult mai cuprinzatoare, care poate vedea si pricepe totul, care stie mult mai mult decat ne ingaduim noi sa credem<br />
- din anumite motive, suntem invatati (sau dresati, ca sa folosesc un termen a la 'teoria conspiratiei') sa vedem doar 10% sau mai putin din lume. Vedem corpurile solide, dar de fapt ele sunt altcumva, ne credem la discretia bolilor, cu foarte putina putere si la mila unei divinitati care ne joaca dupa cum ii tuna. <br />
- existam inainte de a ne naste - sau mai bine zis, ceva din noi exista inainte de a veni fizic pe lume. Si acel ceva ramane cu noi pana la moarte - ne ghideaza, ne lumineaza, ne trimite gandurile potrivite, sclipirile de geniu, ne arata (daca vrem sa vedem) ca exista mult mai mult decat vrem sa vedem. <br />
- putem reusi orice - cu conditia sa parasim Lumea de Mijloc si sa ne permitem sa concepem orice ipoteze. <br />
- corpul e mai mult decat un invelis din carne, oase, celule, organe etc. E un mijloc prin care putem atinge desavarsirea. Un tovaras foarte destept care vrea sa ne arate calea de urmat - dar pe care de atatea ori il pedepsim crunt pentru bunele sale intentii.sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-84491078241511848012010-05-25T22:54:00.000+03:002010-05-25T22:54:50.671+03:00Unitatea minte-corp: CreatiaDe ce in adolescenta e asa usor sa te lasi dus de visare, sa iti imaginezi tot felul de lucruri, sa visezi cu ochii deschisi sau pur si simplu sa te bucuri de ceva, iar dupa 25 de ani, toate astea devin adevarate provocari: e greu sa-ti mai inchipui, greu sa mai crezi ca totul e usor si frumos... ?<br />
Pe masura ce ne-am ''civilizat'', ne-am indepartat tot mai mult de suflet. Daca acum 200 sau chiar mai incoace, 20-30 de ani, o slujba oarecare solicita omul mai mult fizic - pentru ca erau mult mai multe joburi care implicau munca fizica decat acum, cand majoritatea suntem legume in fata calculatorului -, acum tot mai multi sunt in situatia de a se implica mai degraba sufleteste/ emotional in treburile legate de serviciu. <br />
<a name='more'></a>Femeile, cel putin, sunt macinate la propriu de asta - a se vedea adevarata explozie de cancere la san, uter, ovare etc. din ultimii 20-30 de ani. La fel si la barbati - majoritatea se asteapta deja ca dupa 50 de ani sa dezvolte probleme cu prostata, si in cele mai multe cazuri asa se si intampla. Ce odata era o exceptie, azi a devenit regula.<br />
<br />
Cum s-a ajuns aici? Pai o data ar fi ca ne golim singuri de "potentialul nostru creativ" (organele reproducatoare trimit la Creatie, nu?), il negam, il mutilam pana ce corpul, epuizat de lupta dintre constient si inconstient, dintre dorintele profunde ale individului si cele manifestate, pe de o parte, si comportamentul sau de toate zilele, pe alta, da semnalul cel mai drastic: pune cancerul din suflet in organe. <br />
Adica ne da un semnal de alarma pe care, dupa ani de zile de negare, reprimare si ignorare, nu mai avem cum sa-l trecem cu vederea. Uneori omul isi da seama si ia masuri - adica reuseste sa scape de cancer fara sa renunte la organ (extirpare) sau fara sa treaca prin sesiuni istovitoare de terapie chimica (raspuns violent la violenta din corp). <br />
Alteori insa nu-si da seama de asta si trece prin toate cele amintite mai sus: pierde organul, isi distruge corpul, iar uneori cancerul reapare in alt loc - semn ca nu s-a rezolvat nimic, doar s-a amanat ceva.<br />
<br />
Asa ca de multe ori, corpul e mai destept decat mintea care-l locuieste. De semne nu ducem lipsa, dar de ce anume? De comunicare reala, de atentie, de vointa, de inteligenta, de sinceritate... sau cate putin din toate astea?<br />
<br />
Totusi, nu despre boli voiam sa vorbesc, ci despre Creatie. Sau creativitate.<br />
Cat de important e sa nu uit cine vreau sa fiu, cine POT sa fiu si din anumite motive nu sunt inca...mi se citesc pe trup. Se vorbeste mult despre cum sa ne reinventam, dar se reduce toata treaba la schimbarea de look, de haine, de anturaj. Dar sufletul, cu el cum ramane? Cu nevoia lui de implinire - daca poate fi numita nevoie. Despre suferinta care se naste din ne-urmarea caii proprii - suferinta psihica si fizica, pentru ca ce e jos e si sus, ce e inauntru e si in afara.<br />
<br />
Ca sa scurtez, vestea buna e ca ni se trimit tot timpul semne - si vorbind despre semnele din corp, cele pe care ni le trimite cu infinita inteligenta un ceva mult mai mare si mai destept decat mintea noastra cea de toate zilele, imi zic asa: atentie sporita la tot ce spune trupul, la fiecare durere de picior (merg pe calea mea sau inaintez cu greutate - expresia ''picioare grele'' e mai mult decat sugestiva), la fiecare durere de sale (mi-am luat prea multe greutati in spinare?), la tiuitul urechilor (ce nu vreau s-aud, ce voce ignor - dar, ca un facut, nu se lasa neauzita?), la amigdalele inflamate (refuz sa spun lucrurilor pe nume?), la caderea parului (renunt la libertate, imi lepad parul, dar naravul ba?) si la toate semnele pe care de multe ori le ignor spre dezavantajul meu.sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-57857142174433488942010-05-20T23:11:00.001+03:002010-05-20T23:12:30.141+03:00Unitatea minte-corp: carteaCe mi-a aratat pana acum <a href="http://www.edituratrei.ro/product.php/Boala_ca_sansa_Cum_sa_descifram_mesajul_ascuns_al_bolii/2113/">cartea</a> (pe foarte scurt): <br />
<br />
- ca suntem una cu corpul nostru, fie ca ne place sau nu. E adevarat ca nu suntem redusi la organism si-atat, dar suntem intim legati unul de altul... oricat ar suna de ciudat, multi au uitat asta. E de ajuns sa te duci intr-un MacDonalds ca sa vezi cat de departe sunt cei mai multi dintre noi de constientizarea asta. Din moment ce alegem de cele mai multe ori sa ne otravim corpurile... e clar ca nu il percepem ca facand parte integranta, in stransa legatura cu noi definiti ca suflet, minte...<br />
<br />
- ca el, saracu', incearca tot timpul sa ne ajute sa depasim suferinta (sufleteasca, psihica) trimitandu-ne semnale pe care ori le ignoram, ori le inabusim din fasa, imbuibandu-ne cu pastile. <br />
<br />
- ca fiecare parte din corp si fiecare organ semnifica ceva: gatul - comunicare; urechile - echilibru; parul - libertate etc. O sa revin, probabil, cu mai multe detalii aici.<br />
<br />
- ca de multe ori, descifrarea mesajului pe care il trimite corpul inseamna vindecarea fizica si sufleteasca.<br />
<br />
-in sfarsit, aducem cu noi din copilarie tot balastul sufletesc, toata nefericirea acumulata in primii ani de viata, spaimele, frustrarile, neputintele, dorintele, care se tot aduna si la un moment dat, izbucnesc - uneori la 12 ani (apendicitele, de exemplu, sau amigdalele inflamate, cariile), la 16 (acneea- mici vulcani pe fata, furie retinuta si eliberata de corp...) sau la 20, 30, 50 de ani. Cert e ca acele minusuri ajung la suprafata la un moment dat, si fac ravagii daca nu e tratata cauza, nu efectele, cum fac cei mai multi. <br />
Iar aici ajung la <strong>Alice Miller</strong>, pe care am descoperit-o ''intamplator'' (a se citi sincronistic) in seara asta, si care o sa aduca ceva furtuni in mine...sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-6832198400689472452010-05-17T21:36:00.001+03:002010-05-17T21:37:21.906+03:00Unitatea minte-corp 2Sunt curioasa cate din ideile mele mi se vor confirma in zilele care urmeaza, dupa ce cumpar cartea ''Boala ca sansa...". Intuitia imi zice ca multe - doar impartasim acelasi simt comun apropiat de instincte, acelasi fond de intelepciune intuitiva, si mai ales, corpul vorbeste intr-un limbaj universal. Poate si de-asta leacurile sunt mai mereu aceleasi pentru toata lumea. <br />
<br />
Un alt caz: el, un tanar de 20 si ceva de ani, ''baiatul mamii'', copil unic facut pe la 30 de ani. Mama - doctor, aduce banii in casa, tatal are o profesie mai modesta, e ''de treaba'', dar mama e stalpul casei. Familia pare una ideala - toti se inteleg, nu sunt certuri, sunt uniti, pleaca impreuna in vacante, totul merge ca pe roate. Conflicte vizibile nu sunt, familia e armonioasa. <br />
<a name='more'></a> O singura problema: ala mic sufera de scolioza, o deformare a coloanei vertebrale. Are cocoasa, in limbaj popular. Evident, a facut tratamente - mai ales ca mama e doctor - , fizioterapie, pastile etc. inca de cand era copil, si nimic - cocoasa e evidenta si cel mai probabil se va accentua cu trecerea timpului. <br />
Am uitat sa zic ca mama e foarte protectoare. El nu face nimic fara s-o intrebe pe ea - daca isi cumpara un tricou, trebuie sa ceara parerea mamei, daca vrea sa se desparta de o fata, la fel. In orice decizie, mare sau mica, o implica pe ea - mama. Baiatul spune ca ''mama e ca Dumnezeu pentru mine'' si probabil nu greseste. <br />
Doar ca inconstient, s-a cotonogit singur - mama are partea ei de vina, evident. <br />
Coloana vertebrala ne sustine, este "stalpul" care ne tine drepti. Se spune despre un om fara caracter (conotatile morale nu sunt obligatorii in cazul de fata) ca ''nu are coloana vertebrala'', iar despre unul moale, ca ''e clei'', adica nu e sustinut de nimic solid. Ori coloana exact cu asta e asociata - cu verticalitatea, cu statul pe picioarele tale. <br />
Astea fiind zise, mai e de mirare ca cel de care am scris sufera de scolioza?sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-41204899367335142652010-05-17T21:18:00.002+03:002010-05-17T21:21:12.806+03:00Unitatea minte-corpRasfoind un site dupa o carte anume, dau ''ca din intamplare'' peste o alta: ''Boala ca sansa. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii'' de Ruediger Dahlke (<a href="http://www.edituratrei.ro/product.php/Boala_ca_sansa_Cum_sa_descifram_mesajul_ascuns_al_bolii/2113/">aici</a>). <br />
<br />
Tocmai ma gandeam zilele astea la o intamplare (si de cateva luni incoace, la mai multe intamplari cu mine, legate de aparitia unor simptome cel putin nefiresti - sunt un om activ, tanar, n-ar trebui sa am 'boli'): prietenului meu i-au aparut brusc niste dureri atroce in genunchiul drept, fara sa se fi lovit sau fara sa fi fortat piciorul. <br />
Imediat m-am gandit ca durerea are o cauza mai subtila, una adanc legata de starea lui sufleteasca si de situatia prin care trece in prezent: probleme in familie, mai precis cu parintii. Desi in ultima vreme m-am<br />
documentat asupra cauzelor sufletesti si mentale ale bolilor, nu am gasit imediat explicatia durerilor - nu stiam de ce anume sa leg suferintele la genunchi, pana cand am gasit cartea asta (nu am cumparat-o inca, dar maine ma duc dupa ea) si am vazut la cuprins inclusiv un subcapitol despre genunchi. <br />
<a name='more'></a><br />
"ca prin farmec'' mi-am adus aminte de niste vorbe: ''a i se inmuia genunchii'', ''a-i tremura gladiolele" (adica genunchii), si sensul pe care i-l atribuim cu totii: intimidare, frica, teama, neliniste. <br />
Evident, am facut legatura intre afectiunea lui si starea interioara: omul nu stia cum sa ''apuce'' conflictul, cum sa trateze situatia, care ii provoca teama (pentru ca e vorba de ceva nou) si care il facea sa se simta neajutorat. <br />
Din fericire, a doua sau a treia zi i-a disparut durerea, dar nu ca din senin: au fost discutii cu familia, intalniri, s-a vorbit si s-au luat niste hotarari. <br />
<br />
Alta situatie: cu aproape un an in urma am trait cele mai grele clipe din viata mea. Banii din salariu nu-mi ajungeau nici macar sa acopar strictul necesar, in fiecare luna ma imprumutat doar ca sa pot supravietui, ma trezeam noaptea gandindu-ma ca nu e iesire din situatia mea. Ma simteam ca un condamnat la moarte, fara ajutor si la un pas de a ma pierde. In maxim 2 luni mi-au aparut dureri atroce in zona lombara, am ajuns in cateva zile sa nu ma mai pot apleca, statul pe scaun era un chin - toate astea fara sa fi suferit vreun soc fizic. <br />
Creme, gimnastica, pastile - nimic, durerea parea ca dispare o vreme, dupa care revenea in forta. <br />
Am reusit sa scap de ea schimbandu-mi jobul. Cu un salariu mai mare, am scapat si de teama ca maine nu am ce manca, mi-a revenit increderea in mine. Toate astea fara tratament special, fara doctori sau pastile. <br />
Cam in aceeasi vreme am descoperit si chakrele - ce semnifica fiecare, cum se manifesta dezechilibrul uneia, cum le poti re-echilibra. <br />
Inutil sa mai spun ca citind despre chakre, am descoperit cauzele 'subtile'care mi-au provocat afectiunile (gastrita, amigdale inflamate, dureri de dinti, carii, caderea parului, infectii urinare - sa enumar doar cateva din afectiunile care mi-au aparut in ultimii 2 ani) - si concomitent, solutia la dezechilibre. <br />
<br />
Una peste alta, abia astept sa cumpar cartea de care am pomenit mai sus. Pe masura ce ma luminez si eu, postez si aici ce aflu din carte!sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-16494155823780481072010-05-11T22:09:00.000+03:002010-05-11T22:09:56.855+03:00Mi-e pofta de, nu am chef de<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;">(continuarea la <a href="http://sincronicitate.blogspot.com/2010/05/lasam-sa-se-intample.html">''Lasam sa se intample...")</a></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ma gandeam azi, la dus (?!?), ca atata vreme cat zic ''nu am chef de aia, am pofta de nu stiu ce'', nu sunt tocmai propriul meu stapan. Adica, cine imi dicteaza mie ca am chef de una-alta, si nu de ailalta, si de ce eu trebuie sa ma conformez? De ce e uneori atat de greu de ignorat, ca sa nu mai zic de inabusit, vocea aia buclucasa care iti spune cand tocmai te-ai lasat de fumat ''mama, ce-ar merge acuma o tigara'' sau cand tocmai te-ai decis sa incepi cura de slabire, ''las' ca incepem maine cura, acum du-te frumusel la magazin si cumpara cutia aia mare de inghetata, o viata ai, ce dracului...''?<br />
<a name='more'></a></div><div style="text-align: justify;">Curios ca vocea asta apare numai cand te-ai hotarat ca e timpul sa incepi ceva ce necesita un efort de vointa. Cand ai cartusul de tigari langa tine si oala cu inghetata langa, parca nu mai e asa tentant sa te afumi, respectiv imbuibi. Sau cel putin nu mai pare o chestiune de viata si de moarte afumarea/ imbuibarea.</div><div style="text-align: justify;">De regula, cand mi se intampla chestii de genul, am doua variante de raspuns pe care mi le livrez imediat:</div><div style="text-align: justify;">1. ia si baga. Daca nu poti sa te abtii, inseamna ca nu e timpul sa incepi acum schimbarea. E un semn... :))</div><div style="text-align: justify;">2. ce nu te omoara te face mai puternic. Ispita are rolul ei bla bla. Ce am zis data trecuta. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Maimutareli, si totusi, fiecare e corecta la un moment dat. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Ci despre hotarari si despre vointa de a fi in fiecare moment cine vrei sa fii. Sau cine vrei sa devii, pentru ca trebuie sa incepi la un moment dat sa fii cel/cea care vrei sa fii.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Deci nu numai nebunii aud voci. Si oamenii normali, doar ca nu recunosc. Pai din moment ce am hotarat ca de azi ma port intr-un anume fel, fac niste schimbari, renunt la niste obiceiuri proaste, de ce mai aud ispita? Sau, si mai rau, de ce o ascult? Nu poti sa fii doua persoane in acelasi timp: fumator si nefumator, gras si slab... </div><div style="text-align: justify;">Daca nu era Jung cu umbra lui si integrarea umbrei, Eul, Sinele si toate cele, cu coincidentia oppositorum, as fi zis pe nerasuflate ''nu poti sa fii si rau si bun in acelasi timp'', dar uite ca nu pot sa zic asta. Mai degraba zic: oricate voci ar fi in capul tau, alege sa asculti cate una pe rand, in cel mai rau caz. In cel mai bun caz: afla care voce e a ta si tine-te de ea, nu ingorandu-le pe celelalte, ci mangaindu-le parinteste pe cap si spunandu-le sa stea cuminti in spate, ca degeaba vocifereaza. </div><div style="text-align: justify;">Cum aflu care e vocea mea... in episodul urmator :), pe masura ce imi clarific una-alta</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-37257534388072476802010-05-09T13:20:00.001+03:002010-05-09T13:21:16.306+03:00Lasam sa se intample...<div style="text-align: justify;">Un posibil raspuns la intrebarea ''de ce nu se intampla ce vreau eu?'': pentru ca lasi sa se intample ce-o fi, nu intervii in cursul evenimentelor.</div><div style="text-align: justify;">Cu liniuta, ca la scoala, ce atitudini si gesturi ar putea schimba starea asta de fapt (inertia, sa-i zicem):</div><div style="text-align: justify;">- <strong>sa fii in orice moment persoana care vrei sa devii</strong>. Usor de spus, foarte usor de crezut ca e simplu de infaptuit, dar de cele mai multe ori, vechile obiceiuri, exact alea de care vrei sa scapi, tasnesc sub forma actiunilor, gesturilor si atitudinilor mentale inainte sa ai timp sa aplici teoria. Cu alte cuvinte: te decizi ca de azi<br />
<a name='more'></a> nu te mai enervezi, nu mai barfesti, nu mai judeci, dar la prima ''ispita'' te trezesti ca te porti exact ca si pana acum. Dupa ce faptul s-a consumat, iti promiti din nou ca de maine te lasi de obiceiurile proaste, pentru ca in ziua urmatoare povestea sa se repete si tot asa. Dai vina pe ''greutatile vietii'' (''pai cum sa evoluez daca X si Y ma calca pe nervi/ am atatea pe cap/ nu ma ajuta nimeni etc. etc.) - ideea e ca tocmai astea te imping spre evolutie, sunt menite sa te faca sa te schimbi. In lipsa stimulilor, a ''ispitelor'', evolutia nu se prea produce...Da, e usor sa fii sfant in pustie, dar pune sfantul in mijlocul junglei urbane, da-i o slujba ''9 to 5'', rate de platit la banci, o familie de hranit...cat mai ramane sfant din el?</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">In al doilea rand, sa fii in orice moment cine vrei sa fii e chestie de <strong>perseverenta</strong> si de <strong>hotarare</strong>. Cel mai la-ndemana e sa te lasi in inertie, ca un animal. Pe <strong>pilot automat</strong>. Tu stai undeva in spate, spectator, si pilotul automat (deprinderile, obisnuintele, ''nervii'', instinctele) devine stapan si raspunde la solicitarile din afara. De-asta te enervezi, de-asta te porti urat cu ceilalti, te superi, esti pesimist... pilotul automat nu are perspectiva, el are doar trecutul la care sa se raporteze si un ''aici si acum'' alterat, trait din perspectiva fiintei ranite (aici, psihologia are raspunsurile - incercam cu totii sa recuperam si sa rezolvam niste conflicte traite in copilarie, dar cu niste arme rudimentare, de copil). </div>Cand iti dai seama de cat de nociva e abordarea asta, realizezi ca singura cale de a opri pilotul automat e prin efortul constient si constant. Perseverenta si hotarare.<br />
<br />
-<strong> prezentul nu e un obstacol care trebuie depasit.</strong> Nu e ideea mea, am citit-o si eu la Eckhart Tolle. <br />
<div style="text-align: justify;">Prezentul trebuie trait, nu evitat, nu lasat sa ruleze singur pe fundal, in timp ce stai si visezi cu ochii deschisi la viitor sau in timp ce blestemi ziua de azi. Poate prezentul nu e 100% cauza viitorului, dar in orice caz, procentul poate fi considerabil marit daca ''acum si aici'' e asumat si trait constient. </div><div style="text-align: justify;">Constient ca ce gandesti acum are urmari maine, ca bucuria sau tristetea de azi se va manifesta in bucuria sau tristetea de maine, ca poti sa influentezi cu atitudinea ta de azi evolutia unui eveniment. Atitudinea creeaza asteptari, care la randul lor modeleaza comportamentul, care la randul sau devine tipar de actiune - exact ca cu bulgarele de zapada care o ia la vale si ajunge ditamai guguloiul, la fel si un gand aruncat aiurea aduce cu sine o multime de ''efecte secundare'', ce se perpetueaza in timp si ajung mod de viata. </div><div style="text-align: justify;">Mai ales pentru cei mai pesimisti din fire, e o adevarata provocare sa nu se lase prinsi in gandurile negre atunci cand se intampla ceva neprevazut. Recunosc ca de multe ori m-am aflat in situatia asta: cum mi se intampla o cat de mica chestie neplacuta, in cap incepeau sa mi se deruleze tot felul de scenarii apocaliptice, si de la un eveniment minor ajungeam sa vad toata viata in negru. In fond, asta e dovada lipsei de siguranta in fortele proprii - ma dezarmeaza neprevazutul pentru ca nu sunt sigur ca ii pot face fata, nu am incredere ca pot trece de greutati. Sunt nesigur pe mine. </div><div style="text-align: justify;">Dar astea nu le constientizez decat dupa ce evenimentul respectiv a trecut. In mijlocul actiunii, de cele mai multe ori doar reactionez (pilot automat), nu si actionez - lucru care ar face diferenta.<br />
Totusi, sperante de vindecare sunt :). Zilele trecute am avut un moment de ''iluminare'': din nou, o intamplare neprevazuta, care urma sa ma scoata un pic din obisnuinte, m-a nelinistit intr-un asa hal, ca incepusem sa fac scenarii apocaliptice. Am avut inspiratia sa ies 10 minute afara, ca sa ma calmez. Mi-am dat seama ca nu rezolv nimic prin neliniste si negativism, si ca cea mai buna solutie e sa ma adaptez la nou, in loc sa lupt impotriva curentului. In fond, era vorba de niste modificari despre care nu stiam mai nimic, si care ar s-ar fi putut dovedi benefice pentru mine. Dar cum mintea e lenesa si vrea sa traiasca doar ce cunoaste... poftim urmarea. </div><div style="text-align: justify;">M-am gandit ca pot iesi lucruri bune de aici inainte, daca nu sugrum viitorul cu asteptari negative. Ca in fond, e chestie de atitudine - orice s-ar intampla, omul e liber sa reactioneze la evenimente. Si in asta sta si puterea sa de a influenta cursul lucrurilor.</div><div style="text-align: justify;">Cat de simplu pare acum...</div><div style="text-align: justify;"> -va urma-</div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-36490284688510218442010-04-28T23:52:00.000+03:002010-04-28T23:52:39.704+03:00Sa accepti ca nu stii totul...nici macar despre viata ta sau despre cel/cea care esti. <br />
De asta apar semnele, sincronicitatile: ca sa-mi reaminteasca ori sa-mi faca mai clar cine sunt, cine trebuie sa fiu (fara ca asta sa semene a datorie catusi de putin - mai degraba e vorba de potentialul maxim, cat poti sa fii intr-o viata de om). <br />
Nu intotdeauna inteleg ce mi se intampla - recunosc asta. Cateodata trec ani pana sa-mi dau seama ca evenimentul cutare a fost asa pentru ca eu sa ajung intr-un anume punct. Tocmai de-asta vad in semne si sincronicitati niste manifestari in toata regula ale Sinelui, partea din mine care stie, vede, intelege tot. <br />
Recunosc ca nu pot cunoaste realitatea decat intr-o masura limitata, fragmentata, dar incerc s-o privesc dintr-o perspectiva mai ampla. Incerc sa nu ma delimitez prea strict intre niste hotare care imi obtureaza privirea. Uneori, asta inseamna sa ma razgandesc in ultimul moment si sa fac o intoarcere la 180 de grade. Alteori inseamna sa accept o realitate dura, sa renunt la ceva ori sa refuz beneficii mici cu increderea ca vin altele mai mari.<br />
<br />
Da-mi, Doamne, semne, ca de restul ma descurc eu!sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-12561393956527171292010-04-28T23:30:00.000+03:002010-04-28T23:30:03.211+03:00Nu cu orice pretStiu ca vreau libertatea (fiecare are ideea sa despre ce presupune 'libertatea', dincolo de limitarile inerente conditiei umane, traiului 'ín retea'), dar nu cu orice pret. <br />
Nu cu pretul sacrificarii altora, al drumului ales gresit de care imi dau seama in 2-3-30 de ani, al pierderii simtului moral, al pierderii timpului, al luptei care ma secatuieste de puteri si de sentimente, al durerii care nu trece, al incrancenarii, al risipei de energie luptand pentru cauze iluzorii, al...al...al....<br />
Libertatea ca cireasa de pe tort, care sa creeze binele, nu sa presupuna sacrificii peste sacrificii. Libertatea mea care sa-i faca liberi si pe altii.<br />
E prea mult?<br />
<br />
In fond, fiecare isi negociaza pretul, constient sau inconstient, e o chestie de limita - pana unde ai merge ca sa... nu stiu ce, cat te tine, cat rezisti, cat esti dispus sa oferi pentru a te simti indreptatit la ceva. Fie libertatea sau o marire de salariu - fiecare negociaza pe barba lui.sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-54044000771786555812010-04-28T21:04:00.001+03:002010-04-28T21:05:21.804+03:00Despre hotarariAjungi la un punct in care situatia prezenta nu mai ''corespunde'', cand vrei mai mult sau ai nevoie de mai mult (e o mare diferenta intre acestea doua) ori pur si simplu de o schimbare radicala... incepi sa iti faci planuri, cum sa ajungi unde vrei, dintr-o data ce te facea fericit, nu-ti mai produce decat nemultumire si vrei sa-ti schimbi viata, chiar daca asta inseamna renuntarea la ceva drag. La niste fiinte, de exemplu. <br />
Te rogi ca schimbarea sa se produca mai curand, sa iti poti trai viata asa cum vrei, asa cum simti ca trebuie. Te necajesti cand vezi ca ''rugaciunile'' nu-ti sunt ascultate, plangi si te dai cu capul de pereti ca trebuie sa duci mai departe viata pe care vrei s-o schimbi. Nu mai vezi placerea, fericirea, ci doar greutatile acelei vieti devenite brusc ''indezirabile''. Treci pe rand prin angoasa, remuscare (cum sa renunt la viata mea?), durere, disperare, frustrare (''de ce nu se intampla ce vreau eu?), in final acceptare, incredere, iar durere, dar si o usurare.<br />
Ceea ce ai vrut sa se intample, s-a intamplat, si totusi... durerea, macar o parte din ea, a ramas. Ai ajuns unde ai vrut, dar deocamdata locul e pustiu, viata care a fost s-a dus. Totul e nou, nepopulat, singuratatea nu lipseste nici ea, poate si ceva vina, ca ai fortat lucrurile, ca n-ai mai putut sa vezi si o alta rezolvare... <br />
Uneori, viata raspunde in moduri din cele mai neasteptate, cand nu mai sperai sau pur si simplu cand te-ai decis ca gata! de azi nu mai merge asa, trebuie sa apara schimbarea. Care nu mereu te aduce in fericirea si-n minunatia visata. E drept ca e si o usurare, pana la urma ti-ai dorit sa scapi de niste greutati, ai scapat, dar acum realizezi ca acele greutati aveau dulceata lor, iti colorau zilele, desi in ultima vreme ai simtit mai mult apasarea si efortul. <br />
Stii ca in toata treaba asta, ''vinovatul'' esti tu. Tu ai vrut sa schimbi ceva, iar Viata ( ori Dumnezeu, ori Universul) ti-a raspuns. Si Viata insista mereu sa mearga mai departe - cel putin la indivizii sanatosi. Fara regrete, fara remuscari tarzii, fara dureri care nu-si mai au rostul, Ea trebuie si chiar continua sa curga, lasandu-te sa hotarasti ce vei face cu viata ta cea noua.sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-57385082931891058282010-04-21T21:17:00.001+03:002010-04-21T21:19:50.108+03:00Misterioase sunt caile...Ne gasim singuri drumul sau drumul ne gaseste pe noi?<br />
Cred ca un pic din amandoua, pe masura ce-mi dau seama ca e mai important sa traiesc decar sa incerc tot timpul sa controlez totul. <br />
Cred ca, cu putina incredere, totul se poate rezolva. Vad asta la mine - cand o iau pe un drum gresit, incep sa apara semnele: vise care se repeta pana le aflu sensul, intamplari sincronistice, evenimente care ma forteaza sa ajung la o concluzie. <br />
Pe masura ce trece timpul, imi dau seama cat de importanta e increderea - sa stii ca totul merge bine, sa ai certitudinea ca esti pe drumul cel bun si, da, sa recunosti ca nu poti cuprinde cu mintea de acum imaginea in ansamblu. Cu alte cuvinte, sa recunosti Inteligenta Suprema in toate intamplarile vietii - chiar daca nu vezi binele dintr-un eveniment, sa fii sigur ca ceea ce se intampla, e asa si nu altfel dintr-un motiv anume, ca poate nu esti stapanul lumii, dar esti stapan pe reactiile tale, lucru care face mereu diferenta.<br />
Asta a zis-o mult mai bine decat mine Viktor Frankl cand a scris „Man’s Search for Meaning” si mai ales prin modul in care si-a trait viata. Cate ceva despre Frankl, <a href="http://www.adrian-nuta.ro/dupa-ce-ai-pierdut-totul/">aici</a>.sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-5617701810927221162010-04-21T20:50:00.001+03:002010-04-21T20:50:58.743+03:00Uca MarinescuPe Uca Marinescu am admirat-o de prima data cand am vazut-o, acum multi ani, la televizor. Tocmai se intorsese dintr-o expeditie si fusese invitata in emisiunea Eugeniei Voda, parca. <br />
Intre timp, anii au trecut, Uca Marinescu a strabatut pamantul in lung si-n lat, parca in ciuda varstei si a vremurilor... <br />
<a href="http://www.adevarul.ro/societate/viata/Uca_Marinescu-Expeditia_m-a_scos_din_depresie_0_230377516.html">Aici</a> si <a href="http://www.gandul.info/reportaj/pensionara-de-la-polul-nord-3772029">aici</a>, doua interviuri cu acest om absolut extraordinar.<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh9qbhn_9l7BF5fhAxbYSTLynFsgIkK1b5YYvi6c_7sEwpf1DlJE_UnB7pBfOewc0yAh7XQUrAhyphenhyphenn9gL41f08n2v9jhetez3XMtT3MRtCQQF65eMvIZ5VVPYMGXCBdfWUxC7r368hCl4P0/s1600/vikingi-pe-ghetarii-din-svalbard-cainii-prietenii-mei.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="295" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh9qbhn_9l7BF5fhAxbYSTLynFsgIkK1b5YYvi6c_7sEwpf1DlJE_UnB7pBfOewc0yAh7XQUrAhyphenhyphenn9gL41f08n2v9jhetez3XMtT3MRtCQQF65eMvIZ5VVPYMGXCBdfWUxC7r368hCl4P0/s400/vikingi-pe-ghetarii-din-svalbard-cainii-prietenii-mei.jpg" width="400" wt="true" /></a></div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-19098926377005307042010-04-13T23:26:00.000+03:002010-04-13T23:26:29.812+03:00Totul trece......nimic nu ramane neschimbat. <br />
Toate sunt atat de trecatoare, ca pare o nebunie sa te tatonezi de o realitate oarecare, fie ea buna sau rea. In afara de clipa prezenta, nu avem nimic - si ce ciudat ca ne dam seama de asta mai ales cand suntem confruntati cu o drama: moartea cuiva, o schimbare brusca, o disparitie... <br />
<br />
Am folosit cuvintele astea aproape magice - ''totul trece, nimic nu e vesnic'' - mai ales atunci cand m-am confruntat cu realitati mai putin placute, si le-am zis in gand ca o rugaciune, ca sa ma conving de realitatea lor si sa nu prelungesc inutil ceva ce oricum ar fi trecut. Si mereu, cuvintele astea au dat rezultate aproape miraculoase. Raul a trecut pe nesimtite, situatiile urate au trecut, schimbarile in bine au venit de unde nu ma asteptam.sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-23303058194601427862010-04-13T23:18:00.001+03:002010-04-13T23:34:21.161+03:00DetasareaNu poti sa te detasezi atunci cand esti nesigur si neincrezator in propriile forte, atunci cand nu esti sigur ca ruga ti-a fost ascultata. Si reciproca. Te poti detasa de ceva atunci cand esti sigur ca ceea ce vrei, ai deja. Cand increderea a luat deja locul neincrederii si al nesigurantei. Detasarea inseamna certitudine.<br />
<a name='more'></a>Multa vreme n-am inteles ce inseamna sa te detasezi de dorinte ca sa le poti vedea implinite. N-am inteles nici importanta faptului de a te detasa, din cand in cand, de mintea constienta si de pretentiile ei de a controla totul, de la ganduri pana la sentimente si emotii, pana la proiectii si dorinte, pana la bine si rau. Nu intamplator, atunci ma zbateam sa reusesc ce-mi propuneam, si cu cat ma zbateam mai tare, cu atat lupta era mai grea. Era si firesc sa fie asa, pentru ca mintea constienta singura nu poate mare lucru, din simplul motiv ca nu are poate cuprinde totul. <br />
Ziceam de curand ca am descoperit puterea imensa pe care o are inconstientul, si ca nu traiesc doar rezultatele actiunilor mele constiente, ci si sau poate mai ales pe cele ale actiunilor mele inconstiente. A fost nevoie sa spun asta raspicat si clar, si nu m-am simtit impacata cu mine insami pana cand nu am recunoscut acest aspect esential: nu detin, cu mintea mea constienta, decat o parte infima de realitate. Adevarata forta zace in inconstient. Partea constienta a mintii e in cel mai bun caz lanterna cu care vezi in intuneric, nu si comoara care zace acolo. <br />
Nu neglijez constientul, nici nu-i minimalizez importanta, doar ca in ultma vreme, s-a intamplat ca viata m-a pus in situatii menite sa-mi arate cat de mult poate inconstientul si ce rol are constientul: sa puna in lumina ceea ce exista deja, sa descifreze.<br />
<br />
Revenind la detasare, cred ca aceasta etapa implica exact acest lucru: sa renunti o perioada la a controla cu mintea constienta, pentru ca fortele obscure ( a nu se citi negative) din tine sa-si faca treaba. Altfel spus, pentru ca lucrurile sa-si urmeze cursul. <br />
Ca sa ajungi undeva - implinirea unei dorinte, de exemplu, sau o reusita oarecare - e nevoie nu numai de concentrare, utila pana la un punct, ci si de relaxare, de calmul si de siguranta pe care ti-o dau certitudinea ca totul e asa cum trebuie sa fie, ca ceea ce ai vrut, s-a implinit. <br />
Daca singura rugaciune e cea de multumire, atunci as zice ca detasarea e rugaciunea.sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-63911162382079825592010-03-24T20:28:00.001+02:002010-03-24T20:29:30.693+02:00Locul de unde incepe orice calatorie<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiz0uUYwbBmaFk9mQ-Wkz1i56c-O964HbZ2_NqZXPqaCyHAq2ry8fZ8iwjWHnFviTlwB0tgFV_SoIrki4XZwlqbjdNoaG1xOzuAKPzm71208k4R1W1C4vO9AbKAI376cTrlYmN94yAyeAY/s1600/104872122LLWynR_fs.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" nt="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiz0uUYwbBmaFk9mQ-Wkz1i56c-O964HbZ2_NqZXPqaCyHAq2ry8fZ8iwjWHnFviTlwB0tgFV_SoIrki4XZwlqbjdNoaG1xOzuAKPzm71208k4R1W1C4vO9AbKAI376cTrlYmN94yAyeAY/s320/104872122LLWynR_fs.jpg" /></a></div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;"><strong>Orice calatorie incepe de undeva</strong>, asta poate s-o spuna oricine, mai greu e sa decizi <strong>cand</strong> sa incepi acea calatorie. </div></div><div style="text-align: justify;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Mai mult sau mai putin paradoxal, mi se pare ca momentul care marcheaza inceputul calatoriei echivaleaza cu o<strong> intoarcere acasa:</strong> te-ai regasit, te-ai decis asupra viitorului pe care vrei sa-l traiesti, ai ajuns la tine... </div></div><a name='more'></a><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none; text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">La fel cum orice calatorie trebuie sa inceapa de undeva si intr-un timp anume, mi se par necesare momentele pregatitoare si premergatoare. Tot ce faci inainte de a-ti gasi drumul, ezitarile, rateurile, iluminarile, gandurile bune si norocul ivit ''ca din senin'' (totusi, nimic nu e intamplator...), toate acele evenimente care la un moment dar se organizeaza intr-un sens mai mare si capata aer de <strong>sincronicitati</strong>. Toate astea sunt necesare ca sa poti deosebi la un moment dat calea ta, cea adevarata, cea care ti se potriveste ca o manusa, de calea altora, impusa, neplacuta, parcursa din inertie ori din obligatie. </div></div><div style="text-align: justify;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Cu <strong>rabdare</strong> si <strong>incredere</strong>, insa, toate trec si ajungi usor-usor la calea cea buna, la tine insuti. Asta daca nu-ti abandonezi visele pe parcurs, daca nu te lasi zdrobit de lumea din afara, straina. </div></div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none; text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Am trait destule <strong>miracole</strong> ca sa-mi fie foarte clar ca in acest univers misterios si infinit in care traim,<strong> totul e posibil</strong> - daca accepi asta. Era si o vorba:<strong> nu exista miracole pentru cei care nu cred in ele. </strong></div></div><div style="text-align: justify;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Asa ca rabdare... rabdare si incredere ca totul se dezvolta spre tinta aleasa, chiar daca uneori, e greu de intuit sensul evenimentelor (ceea ce nu inseamna ca ele nu evolueaza sau ca sunt absurde si inutile). </div></div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none; text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Mintea umana are un prost obicei de a face mereu comparatii intre prezent si trecut sau intre viitor si trecut. Daca acum 2 ani s-a intamplat asa, in conditiile cutare, atunci musai si acum, cand ceva seamana cu ce a fost, trebuie sa se intample la fel. Asta e cea mai usoara metoda de a te bloca singur in niste tipare care, astfel, ajung sa se perpetueze si nu mai ''evoluezi'' decat pe un drum batatorit deja. Iti blochezi singur drumul, si asta pentru ca <strong>teama</strong> te impiedica sa mai lasi o portita deschisa pentru nou. Am facut asta in repetate randuri si stiu ca e cea mai nefericita metoda de a ma raporta la prezent si la viitor. </div></div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none; text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Adevarul e ca<strong> nimic nu se repeta</strong>, sau totul e unic... fiecare lucru de pe lumea asta e unic.<strong> Nimic nu se repeta, totul trece</strong> - nimic nou sub soare in vorbele astea, si totusi, de ce uneori e asa de greu sa le si aplicam?</div></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-73072126993581758522010-03-19T20:25:00.002+02:002010-03-19T20:27:06.568+02:00Traiesc rezultatele actiunilor constiente si inconstiente<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;">Acum cateva zile am scris un <a href="http://sincronicitate.blogspot.com/2010/03/traiesc-rezultatele-actiunilor-mele.html">articol</a> in care spuneam ca traiesc rezultatele actiunilor mele constiente, ca sa-mi dau seama acum ca asta e doar partial adevarat. </div><div style="text-align: justify;">Inconstientul, asa cum apare definit in opera lui Jung, imi pare tot mai mult ''eminenta cenusie'' care ghideaza din umbra actiunile, iar forta sa este atat de mare si atat de complexa, incat sunt tentata sa zic ca sunt mai multe rezultate aparute din ''munca'' inconstientului, decat din cea a constientului.<br />
<a name='more'></a></div><div style="text-align: justify;">Pe foarte scurt, inconstientul si constientul sunt cele doua parti ale intregului, coexistand si conditionandu-se reciproc - nu se poate una fara cealalta, iar in cazul ideal, cele doua se completeaza reciproc si dau masura armoniei personalitatii unui individ. In caz contrar, apar dezechilibre, psihoze, nevroze, depresii etc., individul simte ca ii lipseste ceva, ca e ceva care nu merge...</div><div style="text-align: justify;">Armonizarea celor doua e o munca de o viata, sau mai degraba o munca neincetata intr-o viata de om - sa pui cele doua entitati in echilibru, aducand continuturile inconstientului in lumina constientului, dar mai intai acceptandu-le pe amandoua ca parti ale intregului.</div><div style="text-align: justify;">La fel cum ziua nu are sens fara noapte, lumina fara intuneric, binele fara rau... tot asa constientul nu are sens fara inconstient si invers. </div><div style="text-align: justify;">Inconstientul nu e nici bun, nici rau, sau mai degraba poate fi cand una, cand alta, la fel cum si constientul poate fi cand bun, cand malefic (actiunile constiente ale unui Hitler ar putea ilustra foarte bine asta). </div><div style="text-align: justify;">Asta depinde in totalitate de fiecare in parte: sa scoata ce-i mai bun din ambele, integrandu-le.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">E ceea ce incerc si eu sa fac: <strong> coniunctio oppositorum, integrarea si armonizarea contrariilor...</strong></div><div style="text-align: justify;">Si, bineinteles, despre asta voi scrie in continuare, pe masura ce descopar...</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-74187878607965516952010-03-09T20:54:00.001+02:002010-03-09T20:55:16.464+02:00Traiesc rezultatele actiunilor mele constiente<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;">Am incetat sa mai cred in fatalitate si in ''asa a fost sa fie'' in momentul in care am realizat adevarul acestor vorbe: <strong>''nu exista esecuri, ci numai rezultate'' (Anthony Robbins, ''Putere nemarginita'').</strong></div><div style="text-align: justify;"><a name='more'></a>Am realizat ca pot alege sa nu traiesc la voia intamplarii, la discretia unor forte din afara si dinauntrul meu (inconstient, subconstient, anumite deprinderi nesanatoare: lene, nerabdare, neicredere etc.), deci pot trai constienta de faptul ca in viata se aplica principiul <strong>''ce semeni, aia culegi''</strong>. </div><div style="text-align: justify;">Cu alte cuvinte, <strong>traiesc rezultatele actiunilor mele constiente -</strong> ale acelor<strong> </strong>actiuni facute in deplina cunostinta de cauza, orientate spre un scop si realizate dupa niste reguli, ca intr-un ritual.</div><div style="text-align: justify;">Cred cu tarie ca <strong>tot ce faci constient, se acumuleaza</strong>: gandurile pozitive, dar si cele negative, intentiile, afirmatiile, <strong>tot ceea ce ''eliberezi'' cu un scop se aduna intr-un rezultat</strong> care va aparea mai devreme sau mai tarziu. </div><div style="text-align: justify;">Cred ca, in momentul in care decizi constient ca vrei sa realizezi un anume lucru ( un nou job, atingerea unui stadiu de evolutie personala sau orice altceva), ai mai depasit o limita, ai mai scos o bucata de pamant din haos. </div><div style="text-align: justify;">Din acel moment, totul incepe sa conteze, totul incepe sa capete sens si sa se adune intr-un rezultat care nu va intarzia sa apara, mai devreme sau mai tarziu.</div><div style="text-align: justify;">Vad gandurile ca pe niste sageti si emotiile care le insotesc, forta care propulseaza sageata. Cel care gandeste e arcul care arunca sageata spre tinta si in acelasi timp bratul care manuieste arcul. De atingerea tintei depind toti cei trei factori: arcul trebuie sa fie perfect intins (ganduri clare, puternice), bratul sa fie sanatos, sageata - perfecta, fara defecte, iar forta imprimata arcului, de o intensitate suficient de mare pentru ca sageata sa ajunga unde trebuie.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Cred ca, pentru a atinge un rezultat, e nevoie de constientizarea deplina, atat a punctelor forte pe care le ai, cat si a celor slabe. Stiind de unde si cu ce pleci la drum, stii si unde vrei sa ajungi, si cum sa ajungi acolo. Nu e de ajuns sa enumeri defectele si calitatile pe care le ai, mai trebuie sa te si pui pe lucru - sa incepi sa le dregi imediat, prin eforturi constante si constiente. <br />
Mi se pare extrem de important acest punct: <strong>sa integrezi atat partile pozitive, cat si pe cele negative</strong> care tin de propria persoana. Asta nu inseamna ca tolerezi niste defecte, ci ca le numesti, le localizezi, ca sa le poti apoi integra ( ceea ce produce o mare relaxare, pentru ca nu mai trebuie sa te minti ) si transforma - in masura in care acest lucru e posibil (straturile adanci ale inconstientului sunt foarte greu de ''luminat'', si cu atat mai greu de transformat). <br />
<br />
In cursa constienta spre atingerea unui obiectiv, orice actiune facuta in deplina cunostinta de cauza (a fi constient de faptul ca <strong>orice act are sens</strong>, ca orice gand si orice emotie se acumuleaza in ceva mai mare, care va deveni rezultatul final) conteaza, si de aceea e atat de important ca tot ce faci sa fie corect - exact ca intr-un ritual. </div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-11571118643606104942010-03-08T11:56:00.001+02:002010-03-08T12:01:53.776+02:00Ce poate face un simplu ''multumesc''...spus din suflet: te lumineaza, iti arata calea spre implinire, te pune in contact cu partea luminoasa din tine, cu increderea, cu recunostinta pentru toate lucrurile bune din viata, care s-au intamplat sau care urmeaza sa se intample. <br />
Spus din suflet, adica 100% constient de valoarea sa ( sa stii pentru ce multumesti, sa nu te limitezi a rosti cuvantul doar in virtutea normelor sociale, ci sa-l simti ca pe <strong>o mica lumina pe care o trimiti</strong> celui care ti-a facut un bine), un simplu ''multumesc'' devine parte a unui ritual care transforma. <br />
Se spune ca <strong>rugaciunea adevarata e cea de multumire</strong> - a multumi in avans pentru ceea ce astepti (''vi se va da voua dupa credinta voastra'') si pentru ce a fost, convins fiind ca rezultatul e mereu Binele. <br />
A multumi e totuna cu a recunoaste ( in sensul de a deveni constient si a crede ) ca ai primit ceea ce ai cerut. ''Multumesc'' e un act de credinta, e<strong> cuvantul magic</strong> care face ca lumea fiecaruia sa se misteinspre Bine - daca e rostit cu toata increderea si toata deschiderea, lumina de care un om e capabil.<br />
<br />
''Multumesc'' e strans legat de prezent, <strong>binecuvanteaza prezentul</strong> si taie legaturile energetice cu ceea ce a fost urat, rau, negativ in trecut.<strong> ''Multumesc'' sfinteste prezentul</strong> si aduce lumina in viitorul pe care, daca nu-l putem vedea, cel putin ii putem imprima un punct de lumina,<strong> multumind pentru ceea ce este</strong>.sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-85909800296663993272010-03-06T16:20:00.000+02:002010-03-06T16:20:40.127+02:00Ne stabilim singuri limitele<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;">Ca e vorba de profesie, ''noroc'' in dragoste, o cura de slabire, renuntarea la fumat, evolutia spirituala sau orice altceva, <strong>ne stabilim singuri limitele</strong>. </div><div style="text-align: justify;">Prin <strong>intelegerea</strong> a ceea ce vrem sa castigam, prin trasarea unui spatiu de cucerit si trasarea spatiului care nu poate fi cucerit, ne obligam singuri sa respectam liniile trasate de noi insine. Pana la urma, e vorba de <strong>cunoasterea potentialului</strong>, de masura in care fiecare a devenit, la un moment dat, constient de ''ce-i poate pielea''. <br />
<a name='more'></a></div><div style="text-align: justify;">Auto-limitarea nu e nici buna, nici rea, ea este pur si simplu, si depinde de cel care o impune daca aduce beneficii sau dezavantaje. Ca o regula ajutatoare, auto-limitarea e buna atunci cand serveste drept treapta:<strong> te folosesti de limita pana cand o depasesti,</strong> si iti stabilesti din capul locului ca aceasta este <strong>singura ratiune a limitei - sa te ajute sa ordonezi lucrurile</strong>, la fel cum o carja iti limiteaza miscarile cand schiopatezi, dar o arunci, pentru ca te incurca, atunci cand se insanatoseste piciorul. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ne stabilim singuri limitele atunci cand extindem cunoasterea pana la un punct anume, dincolo de care ''e imposibil, nu se poate trece..."'. <strong>Imposibilul</strong> e, pana la urma, <strong>necunoscutul</strong>, absenta cunoasterii care sa lumineze si care sa faca ordine. </div><div style="text-align: justify;"><strong>Traim intr-un univers ordonat, inteligent, sau nu cumva mintea e aceea care pune ordine in lucruri, cea care armonizeaza haosul?</strong></div><div style="text-align: justify;"><strong>Sincronicitatile</strong> sunt cel mai bun exemplu ca, in afara mintii constiente, e haos. Nu evenimentele in sine sunt sincronistice, ci<strong> mintea constienta</strong> le ''atrage'' pe acelea similare, cu un anumit grad de ordine, si le armonizeaza dandu-le sens.</div><div style="text-align: justify;"><br />
<div style="text-align: justify;"><strong></strong></div><br />
Asa ca, pana la urma, ajungem sa ne depasim limitele atunci cand am acumulat destula <strong>cunoastere</strong> pentru a trece dincolo de ele. Atunci cand ajungem sa transformam ''necunoscutul in cunoscut''. Nu prin teorii, ci prin practica, prin <strong>actiune</strong> <strong>orientata spre un scop.</strong> <br />
<br />
Incercarea de a-ti depasi limitele este un <strong>pariu</strong>. Sau un pact cu Diavolul, unul asemenea celui facut de Faust, care a dorit cunoasterea si si-a pus propriul suflet gaj. Pana la urma, <strong>Faust</strong> a ajuns tot in Paradis, pentru ca asta e adevarul: <strong>nu-ti poti pierde sufletul</strong>. Iti poti pierde mintile, in cel mai rau caz, sau posesiunile lumesti, dar sufletul nu ti-l poti pierde. <br />
Asa ca<strong> pariul e dinainte castigat</strong>, dar nu asta trebuie sa ne preocupe cat timp suntem in viata, ci viata insasi. In momentul in care stii ca vei castiga cursa, nu te mai preocupa premiul, ci cursa in sine - viata, curgerea ei, toate evenimentele si toate limitarile pe care ai putea sa le depasesti, daca esti constient de faptul ca ai din start un mare avantaj...</div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-76997286477106776202010-03-03T20:43:00.001+02:002010-03-03T21:07:38.210+02:00A inceput luna magica a lui Martie<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;">Paganii sarbatoreau la 1 martie inceperea Anului Nou si Reinvierea. Natura revenea la viata, muncile campului erau reluate, o lume noua se nastea de sub cenusa celei vechi. </div><div style="text-align: justify;">Insusi numele lunii vine din latina, de la numele zeului <strong>Marte</strong> - ocrotitorul turmelor si al campului, zeul renasterii si al reinnoirii periodice a naturii.</div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiCZxKBxrSUMTUhf1-zmzYKZqAx0XRUdFDeN3msdXN_F6CWUkd4Ln_XRPAaaZX5w3auu49iA6DR02uYVapnwdClSFxL155lTWGEm3D7Fs8joXdWZ0Pf_NMNURFIovORIfgqeVpxjpF5K6Y/s1600-h/magic-tree-clock.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"></a><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><img border="0" height="150" kt="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiCZxKBxrSUMTUhf1-zmzYKZqAx0XRUdFDeN3msdXN_F6CWUkd4Ln_XRPAaaZX5w3auu49iA6DR02uYVapnwdClSFxL155lTWGEm3D7Fs8joXdWZ0Pf_NMNURFIovORIfgqeVpxjpF5K6Y/s200/magic-tree-clock.jpg" width="200" /></div><div style="text-align: justify;"></div><a name='more'></a><br />
<div style="text-align: justify;">Coborand in zilele noastre, romanii au pastrat din sarbatoarea pagana a lui 1 martie doar traditia Martisorului, insa si acesta a suferit transformari de-a lungul timpului. </div><div style="text-align: justify;">La origine, Martisorul era snurul in doua culori - alb-rosu sau alb-negru - din lana impletita, semnificand reunirea contrariilor, coincidentia oppositorum. </div><div style="text-align: justify;">Nu intamplator, in luna martie,<strong> ziua devine egala cu noaptea</strong>, moment marcat de <strong>echinoctiul de primavara, care anul acesta are loc la 20 martie, ora 19.32.</strong></div><div style="text-align: justify;">N-o sa intru in detalii despre simbolistica Martisorului. Spun doar ca, pe scurt, Martisorul e un<strong> obiect magic</strong>, un obiect sacru menit sa il ocroteasca pe cel care il poarta si sa ii aduca acestuia noroc in anul care incepe. </div><div style="text-align: justify;">Ca orice obiect sacru, Martisorul isi reveleaza puterile doar celui care crede in ele. Altfel, asa cum arata si Mircea Eliade in operele sale, <strong>''sacrul e irecogniscibil'' si e camuflat in profan</strong>. Nimic nu deosebeste, aparent, un lucru/ eveniment sacru de unul profan, in lipsa privirii care sa vada dincolo de aparente. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">In sfarsit, luna martie aduce cu ea o adevarata izbucnire de energii, care cresc pe masura ce se apropie vara. Noaptea de Sanziene marcheaza punctul culminant energiilor, e noaptea in care ''cerurile se deschid'' si dupa care energiile incep sa scada, pe masura ce se apropie toamna. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Fiecare e liber sa perceapa aceasta perioada care tocmai a inceput asa cum doreste si asa cum simte. As sublinia doar ca a inceput un timp al transformarilor accelerate, o perioada in care putem ajunge mult mai repede la materializarea dorintelor - daca suntem atenti la ce e in jur si daca suntem atenti unde se termina profanul si unde incepe sacrul. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-68371276382464489492010-03-01T21:50:00.002+02:002010-03-03T21:11:07.478+02:00Conflictul sau o alta fata a nehotararii<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;">Din nou despre conflict...</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Incep sa pun semnul egal intre nehotarare si conflicte. Atata vreme cat stii ce vrei, atata vreme cat ti-e clar unde vrei sa ajungi si prin ce mijloace, conflictele apar doar temporar, ca sa-ti faca si mai clar drumul pe care vrei sa mergi. Conflictele pun in contrast - si ma refer aici la neintelegerile cu ceilalti, neintelegeri pe care, pana la urma, le perpetuam, alimentandu-le cu: presupuneri, idei preconcepute, lipsa de intelegere si de compasiune, lipsa de perspectiva. <br />
<a name='more'></a></div><div style="text-align: justify;">Vorbesc de ceea ce ni se intampla ca adulti - nu vreau sa ma dau cu parerea despre conflictele care apar in copilarie si pe care, la o varsta asa frageda, nu le putem gestiona din lipsa de experienta sau de intelegere. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">La mine, cel putin, am observat anumite <strong>tipare</strong> care se repeta atunci cand sunt implicata in conflicte (cu seful, cu prietenii, cu iubitul, cu parintii etc.):</div><div style="text-align: justify;">- mintea imi fabrica <strong>scenarii</strong> de toate soiurile: ba eu in postura de victima, si agresorul care se simte vinovat; ba eu in postura de justitiar - fac dreptate, si o fac in asa fel incat sa auda/ vada toata lumea; eu in postura de ''je m'en fiche''-ist etc. Explicatia mea: mintea incearca sa se linisteasca ''in virtual'', dar prin asta nu face decat sa complice lucrurile, pentru ca <strong>solutia reala e amanata si conflictul adancit. </strong></div><div style="text-align: justify;">- fac observatii si, mai rau, actionez pe baza unor <strong>presupuneri</strong>, ceea ce e totuna cu necomunicarea. In loc port o discutie deschisa cu individul respectiv, stau pe margine si fac presupuneri: ''sigur a zis aia pentru ca el/ ea crede ca nu stiu ce'' si altele de felul asta. </div><div style="text-align: justify;">- imi ocup mintea cu razbunari imaginare - cam ce am zis cu doua puncte mai sus. Iar asta nu face decat sa ma secatuiasca de energie si sa ma mentina in sfera conflictului.</div><div style="text-align: justify;">- refuz sa iert, refuz sa ofer celuilalt intelegerea pe care as vrea-o de la el. ''Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri'' - greu de realizat? Cred ca mai degraba e o chestie de exercitiu.</div><div style="text-align: justify;">- gasesc noi motive care sa justifice conflictul. Asta e totuna cu a cauta nod in papura. Mi se intampla ca, si daca vad ca omul respectiv incearca sa linisteasca apele, eu sa incerc sa mai pun niste paie pe foc, ca doar n-o sa las bunatate de conflict sa se stinga asa repede... </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Astea ar fi cateva din tiparele care se repeta la fiecare conflict. </div><div style="text-align: justify;">Iata si cateva <strong>solutii</strong> la ele, pe care de asemenea le-am aplicat cu succes, si care - evident - nu sunt singurele moduri de a rezolva in cel mai bun mod cu putinta un conflict. Sunt doar cele care pe mine m-au ajutat. Asadar:</div><div style="text-align: justify;">- <a href="http://sincronicitate.blogspot.com/2010/02/iertarea-ne-face-liberi.html">iarta</a>. Rupe legaturile cu conflictul in cel mai pasnic mod cu putinta. Nimeni nu e perfect, toti invatam pe parcurs...<strong> iertarea e cel mai rapid mod de a trece mai departe. </strong>As zice ca<strong> iertarea e cel mai scurt drum de la sclavie la libertate.<br />
-</strong> <strong>intelege</strong> pentru ce acel conflict a aparut in viata ta. Invata sa vezi <strong>sincronicitatile</strong>, tiparele, sensul conflictului. <strong>''Cautati adevarul si el va va face liberi''.</strong></div><div style="text-align: justify;"><strong>- </strong>pune-ti intrebarea: Continuarea acestui conflict ma va face mai liber, mai puternic, mai intelept etc.(acele calitati pe care vrei sa le dobandesti)? La mine, raspunsul a fost mereu ''nu''. </div><div style="text-align: justify;">- enumera <strong>calitatile</strong> pe care vrei sa le ai: claritate, intelepciune, bunatate, bunavointa, intelegere, compasiune etc. Compara apoi lista asta cu calitatile din prezent. Coincid? </div><div style="text-align: justify;">-<strong>re-numera-ti telurile</strong>. Vrei sa ai un sef mai intelegator. Continuarea conflictului cu el te va duce la telul propus? Nu. Atunci...?</div><div style="text-align: justify;">- stabileste-ti <strong>telurile</strong> cu claritate (claritatea in sine e un tel) si gandeste-te daca, ramanand inchis in conflict, ai sanse sa le atingi. Iarasi, raspunsul la mine a fost mereu ''nu''. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ca o concluzie, conflictele sunt, din punctul meu de vedere, <strong>expresii ale nehotararii</strong>: nu stii ce vrei, nu stii incotro, nu stii cum... si te trezesti partas in niste evenimente care nu fac decat sa te zapaceasca si mai mult. Pentru ca, intr-adevar, ''celui care are, i se va da, iar celui care n-are, i se va lua si putinul pe care il are.'' Asa ca zic: spor la claritate si la stabilirea unor teluri cat mai inalte si cat mai precise, iar apoi, Doamne-ajuta! ( si de obicei, ''Doamne-Doamne'' chiar ajuta :) ).</div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-10234791859109828992010-03-01T18:13:00.001+02:002010-03-01T18:14:57.321+02:00Conflictele sau libertatea?<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;">In cea mai scurta descriere de care sunt in stare acum,<strong> conflinctele sunt manifestari ale unor dezechilibre interne</strong>. Ele apar din mai multe motive, ma limitez la a le mentiona pe cele constructive:</div><div style="text-align: justify;">- pentru a semnala o neregula in interior</div><div style="text-align: justify;"><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div>- pentru ca ai ales, inconstient, ca ''tot raul e spre bine'', sau cu alte cuvinte, ca evolutia e posibila mai ales sau doar prin suferinta, chin, zbatere etc. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none; text-align: justify;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">In esenta,<strong> conflictele dispar in momentul in care incetezi a le mai alimenta</strong> - cu ganduri negative, cu presupuneri, cu observatii eronate sau distorsionate, cu noi si noi motive de a ramane incordat. <br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiPeJs2Kd8q21oJsSEKGDz8-ONZcIl-NAuRFNECFSFYMePJICbw5-4akg_eQA-sPWGja_D4sMutnqpmBois5zCgn0a71CySRSdeTgalpE41vW4cxHq2zd1mJI9wI5-v2-pr7OpujpoCDqc/s1600-h/untitled.bmp" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" kt="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiPeJs2Kd8q21oJsSEKGDz8-ONZcIl-NAuRFNECFSFYMePJICbw5-4akg_eQA-sPWGja_D4sMutnqpmBois5zCgn0a71CySRSdeTgalpE41vW4cxHq2zd1mJI9wI5-v2-pr7OpujpoCDqc/s320/untitled.bmp" /></a></div></div><a name='more'></a><strong>Iertarea</strong> e o buna metoda de a intrerupe alimentarea cu energie negativa a conflictelor. La modul general, o atitudine pozitiva si o stare de spirit de deschidere ( recunostinta, acceptare a trecutului si a posibilitatilor viitoare, intelegere, claritate etc.) sunt indeajuns de puternice pentru a ne curata de energiile negative din conflicte.</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none; text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">In sfarsit, conflictele se rezolva in momentul in care decizi sa iesi din el si sa-ti vezi de viata. Atunci cand conflictul iti apare absurd, mic si absolut banal, ai reusit sa-l depasesti. </div><br />
Pana la urma, cand vine vorba de conflicte, totul s-ar putea reduce la o singura intrebare: ce aleg: <strong>conflictul sau libertatea?</strong><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;"><br />
</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Pentru ca a te pastra in conflict e ca si cum ai alege razboiul in loc de pace sau inchisoarea in loc de libertatea. Conflictul te mentine in orizontul limitat al unei aceleiasi realitati problematice, care pare sa nu se epuizeze niciodata (cand vine vorba de zazanie, mintea gaseste usor resurse pentru a o intretine) si care te epuizeaza - si la propriu, si la figurat. </div>De acord ca au si conflictele rolul lor - sa ne ajute sa ne dam seama de niste dezacorduri din noi insine, la fel cum durerea indica o suferinta fizica etc. Dar<strong> a te pastra in conflict mai mult decat e necesar, e totuna cu a te condamna singur la suferinta...</strong><br />
<strong>Deci: conflictul sau libertatea?</strong></div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-12935656116663431302010-02-25T22:37:00.002+02:002010-03-19T20:28:16.514+02:00Despre miturile personale<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgUmptR2moqmFjkW9XCx8ULo1XkI8QpnlF7Qg6wvDlK6_cAWIjDfb-U-0jFdac1eOv0bXy6JY6VJUUzaEFfGcUFM1dgXx4R7CnpoAg051tj18nYrl6it1efccnC41pE7tHLUbxjhclu6Lg/s1600-h/childhood.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" kt="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgUmptR2moqmFjkW9XCx8ULo1XkI8QpnlF7Qg6wvDlK6_cAWIjDfb-U-0jFdac1eOv0bXy6JY6VJUUzaEFfGcUFM1dgXx4R7CnpoAg051tj18nYrl6it1efccnC41pE7tHLUbxjhclu6Lg/s320/childhood.jpg" /></a></div><br />
<em><strong>''Viata mea este povestea unei realizari de sine a inconstientului</strong>. Tot ceea ce se afla in inconstient vrea sa devina eveniment, iar personalitatea vrea si ea sa evolueze, iesind din conditiile ei inconstiente, si sa se traiasca pe sine ca intreg. (...) </em></div><div style="text-align: justify;"><em>Numai printr-un <strong>mit</strong> putem exprima ceea ce este omul conform<strong> intuitiei sale launtrice</strong>...''</em></div><div style="text-align: justify;"><strong>C.G. Jung</strong></div><strong></strong><br />
<a name='more'></a><br />
<div style="text-align: justify;">Cati dintre noi isi permit sa se manifeste asa cum le dicteaza ''intuitia launtrica''? Si cati am constientizat importanta devenirii celui care vrem sa fim?</div><div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"><strong>A deveni ceea ce vrei sa fii</strong> ar trebui sa fie singura regula in viata, si totusi...la cati e asa?<br />
<br />
</div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-35937257323786198642010-02-23T22:25:00.002+02:002010-03-03T21:11:38.933+02:00Despre marile sincronicitati<div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;">Pentru mine exista doua feluri de sincronicitati: <strong>micile sincronicitati</strong> - adica evenimente semnficative ''de fiecare zi'', insa fara o insemnatate de mare importanta ( intalnirile, intr-o singura zi, cu 3-4 persoane pe care nu le mai vazusei de cativa ani; ocurenta unui nume sau a unui obiect de mai multe ori in cateva ore, concomitent cu preocuparea ta pentru acel lucru etc.);<strong> marile sincronicitati</strong> - evenimente care schimba, la un moment dat, viata unui individ, si care declanseaza dupa sine producerea unor alte evenimente cu un numitor comun. </div><div style="text-align: justify;"><a name='more'></a>In aceasta a doua categorie intra marile schimbari din viata: moartea cuiva apropiat, intalnirea unei persoane care va juca un rol important in viata, o slujba noua, schimbarea domiciliului etc., si care<strong> la inceput par de neinteles</strong> ( te intrebi intruna: ''cum am ajuns eu aici?'' sau ''de ce tocmai mie mi s-a intamplat asta?''), dar care treptat, poate in cativa ani, incep sa-si reveleze sensul si necesitatea. </div><div style="text-align: justify;">Iti dai seama ca evenimentul X a trebuit sa se intample (chiar si cand e vorba de evenimente tragice) pentru ca tu sa ajungi sa traiesti o experienta anume, pentru ca tu sa ajungi in punctul X, de-a lungul unei perioade de timp. </div><div style="text-align: justify;">Subliniez asta:<strong> la inceput, 'marile sincronicitati' par de neinteles, fara noima, ilogice - acauzale</strong>. Dar tocmai asta le deosebeste de alte evenimente majore din viata, insa planificate, cu o cauza evidenta. </div><div style="text-align: justify;">Constientizarea acestor mari sincronicitati din viata e sinonima cu o semi-iluminare: nu numai ca ajungi sa vezi in lumina toate semnificatiile acelui eveniment, dar realizezi ca ai fost tot timpul responsabil de ele, ca le-ai atras spre tine cu o forta magnetica. De ce? Pentru ca, <strong>la nivel profund, echilibrul se cerea restabilit. </strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Sincronicitate = armonie</div>sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4769203788972230646.post-34046071817626063492010-02-23T21:12:00.001+02:002010-02-23T21:12:42.406+02:00Ziua perfecta<strong></strong><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgtb0mhgWgAAYk2Wu2vemvWO7JIr0hxZpdHHwZMGf2nWdesJk54caEuzgVTU0GLddzbA4JBg6G4dd8zwxSTePrVPR5Eth4O8JdjeCCa6nfDNDJRPttNXFZQUfeUybIOhfQDMI3xW8y-hvU/s1600-h/2981506003_c83ecb15b7_o.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" ct="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgtb0mhgWgAAYk2Wu2vemvWO7JIr0hxZpdHHwZMGf2nWdesJk54caEuzgVTU0GLddzbA4JBg6G4dd8zwxSTePrVPR5Eth4O8JdjeCCa6nfDNDJRPttNXFZQUfeUybIOhfQDMI3xW8y-hvU/s320/2981506003_c83ecb15b7_o.jpg" /></a></div><strong>''Niciun maestru vrednic de acest nume n-a lasat sa i se intample o zi, ci si-a creat singur ziua.''</strong><br />
<strong> Ramtha</strong><br />
<br />
Multumesc, <a href="http://rodulpamantului.blogspot.com/">Dan Ioanitescu</a>!sincronicitatehttp://www.blogger.com/profile/03764470544012499774noreply@blogger.com0