Ajungi la un punct in care situatia prezenta nu mai ''corespunde'', cand vrei mai mult sau ai nevoie de mai mult (e o mare diferenta intre acestea doua) ori pur si simplu de o schimbare radicala... incepi sa iti faci planuri, cum sa ajungi unde vrei, dintr-o data ce te facea fericit, nu-ti mai produce decat nemultumire si vrei sa-ti schimbi viata, chiar daca asta inseamna renuntarea la ceva drag. La niste fiinte, de exemplu.
Te rogi ca schimbarea sa se produca mai curand, sa iti poti trai viata asa cum vrei, asa cum simti ca trebuie. Te necajesti cand vezi ca ''rugaciunile'' nu-ti sunt ascultate, plangi si te dai cu capul de pereti ca trebuie sa duci mai departe viata pe care vrei s-o schimbi. Nu mai vezi placerea, fericirea, ci doar greutatile acelei vieti devenite brusc ''indezirabile''. Treci pe rand prin angoasa, remuscare (cum sa renunt la viata mea?), durere, disperare, frustrare (''de ce nu se intampla ce vreau eu?), in final acceptare, incredere, iar durere, dar si o usurare.
Ceea ce ai vrut sa se intample, s-a intamplat, si totusi... durerea, macar o parte din ea, a ramas. Ai ajuns unde ai vrut, dar deocamdata locul e pustiu, viata care a fost s-a dus. Totul e nou, nepopulat, singuratatea nu lipseste nici ea, poate si ceva vina, ca ai fortat lucrurile, ca n-ai mai putut sa vezi si o alta rezolvare...
Uneori, viata raspunde in moduri din cele mai neasteptate, cand nu mai sperai sau pur si simplu cand te-ai decis ca gata! de azi nu mai merge asa, trebuie sa apara schimbarea. Care nu mereu te aduce in fericirea si-n minunatia visata. E drept ca e si o usurare, pana la urma ti-ai dorit sa scapi de niste greutati, ai scapat, dar acum realizezi ca acele greutati aveau dulceata lor, iti colorau zilele, desi in ultima vreme ai simtit mai mult apasarea si efortul.
Stii ca in toata treaba asta, ''vinovatul'' esti tu. Tu ai vrut sa schimbi ceva, iar Viata ( ori Dumnezeu, ori Universul) ti-a raspuns. Si Viata insista mereu sa mearga mai departe - cel putin la indivizii sanatosi. Fara regrete, fara remuscari tarzii, fara dureri care nu-si mai au rostul, Ea trebuie si chiar continua sa curga, lasandu-te sa hotarasti ce vei face cu viata ta cea noua.
"Care nu mereu te aduce in fericirea si-n minunatia visata."
RăspundețiȘtergereParerea mea e ca exact acolo te duce, doar ca poate nu de fiecare data instantaneu... Mintea e hotzomana, are obisnuinte, confortul la care nu vrea sa renunte, de asta apare durerea, regretul..
Dar daca ai ajuns la concluzia ca ceva trebuie schimbat, si asta de mai multe ori, pana ai curajul sa o si faci, sa o pui in practica, parerea mea e ca impulsul vine din alta parte nu din minte, si ca trebuie urmat. Cel putin eu asa fac - si chiar daca uneori simt ca imi fuge pamantul de sub picioare, cand se opreste micul cutremur ma regasesc pe un teren nou si mai bine ca inainte.
Oricum, nu uita ca ceea ce traiesti e doar ceea ce ai avut in minte la un moment dat, asa ca nu te acuza, nu regreta si accepta. Poate chiar iarta-te - daca este cazul, si ofera-ti ganduri de o frecventa si o consecventa mai mare.