25 mai 2010

Ipoteze de lucru

Sa zicem ca:

- in afara mintii de toate zilele, suntem 'dublati' de o inteligenta mult mai cuprinzatoare, care poate vedea si pricepe totul, care stie mult mai mult decat ne ingaduim noi sa credem
- din anumite motive, suntem invatati (sau dresati, ca sa folosesc un termen a la 'teoria conspiratiei') sa vedem doar 10% sau mai putin din lume. Vedem corpurile solide, dar de fapt ele sunt altcumva, ne credem la discretia bolilor, cu foarte putina putere si la mila unei divinitati care ne joaca dupa cum ii tuna.
- existam inainte de a ne naste - sau mai bine zis, ceva din noi exista inainte de a veni fizic pe lume. Si acel ceva ramane cu noi pana la moarte - ne ghideaza, ne lumineaza, ne trimite gandurile potrivite, sclipirile de geniu, ne arata (daca vrem sa vedem) ca exista mult mai mult decat vrem sa vedem.
- putem reusi orice - cu conditia sa parasim Lumea de Mijloc si sa ne permitem sa concepem orice ipoteze.
- corpul e mai mult decat un invelis din carne, oase, celule, organe etc. E un mijloc prin care putem atinge desavarsirea. Un tovaras foarte destept care vrea sa ne arate calea de urmat - dar pe care de atatea ori il pedepsim crunt pentru bunele sale intentii.

Unitatea minte-corp: Creatia

De ce in adolescenta e asa usor sa te lasi dus de visare, sa iti imaginezi tot felul de lucruri, sa visezi cu ochii deschisi sau pur si simplu sa te bucuri de ceva, iar dupa 25 de ani, toate astea devin adevarate provocari: e greu sa-ti mai inchipui, greu sa mai crezi ca totul e usor si frumos... ?
Pe masura ce ne-am ''civilizat'', ne-am indepartat tot mai mult de suflet. Daca acum 200 sau chiar mai incoace, 20-30 de ani, o slujba oarecare solicita omul mai mult fizic - pentru ca erau mult mai multe joburi care implicau munca fizica decat acum, cand majoritatea suntem legume in fata calculatorului -, acum tot mai multi sunt in situatia de a se implica mai degraba sufleteste/ emotional in treburile legate de serviciu.

20 mai 2010

Unitatea minte-corp: cartea

Ce mi-a aratat pana acum cartea (pe foarte scurt):

- ca suntem una cu corpul nostru, fie ca ne place sau nu. E adevarat ca nu suntem redusi la organism si-atat, dar suntem intim legati unul de altul... oricat ar suna de ciudat, multi au uitat asta. E de ajuns sa te duci intr-un MacDonalds ca sa vezi cat de departe sunt cei mai multi dintre noi de constientizarea asta. Din moment ce alegem de cele mai multe ori sa ne otravim corpurile... e clar ca nu il percepem ca facand parte integranta, in stransa legatura cu noi definiti ca suflet, minte...

- ca el, saracu', incearca tot timpul sa ne ajute sa depasim suferinta (sufleteasca, psihica) trimitandu-ne semnale pe care ori le ignoram, ori le inabusim din fasa, imbuibandu-ne cu pastile.

- ca fiecare parte din corp si fiecare organ semnifica ceva: gatul - comunicare; urechile - echilibru; parul - libertate etc. O sa revin, probabil, cu mai multe detalii aici.

- ca de multe ori, descifrarea mesajului pe care il trimite corpul inseamna vindecarea fizica si sufleteasca.

-in sfarsit, aducem cu noi din copilarie tot balastul sufletesc, toata nefericirea acumulata in primii ani de viata, spaimele, frustrarile, neputintele, dorintele, care se tot aduna si la un moment dat, izbucnesc - uneori la 12 ani (apendicitele, de exemplu, sau amigdalele inflamate, cariile), la 16 (acneea- mici vulcani pe fata, furie retinuta si eliberata de corp...) sau la 20, 30, 50 de ani. Cert e ca acele minusuri ajung la suprafata la un moment dat, si fac ravagii daca nu e tratata cauza, nu efectele, cum fac cei mai multi.
Iar aici ajung la Alice Miller, pe care am descoperit-o ''intamplator'' (a se citi sincronistic) in seara asta, si care o sa aduca ceva furtuni in mine...

17 mai 2010

Unitatea minte-corp 2

Sunt curioasa cate din ideile mele mi se vor confirma in zilele care urmeaza, dupa ce cumpar cartea ''Boala ca sansa...". Intuitia imi zice ca multe - doar impartasim acelasi simt comun apropiat de instincte, acelasi fond de intelepciune intuitiva, si mai ales, corpul vorbeste intr-un limbaj universal. Poate si de-asta leacurile sunt mai mereu aceleasi pentru toata lumea.

Un alt caz: el, un tanar de 20 si ceva de ani, ''baiatul mamii'', copil unic facut pe la 30 de ani. Mama - doctor, aduce banii in casa, tatal are o profesie mai modesta, e ''de treaba'', dar mama e stalpul casei. Familia pare una ideala - toti se inteleg, nu sunt certuri, sunt uniti, pleaca impreuna in vacante, totul merge ca pe roate. Conflicte vizibile nu sunt, familia e armonioasa.

Unitatea minte-corp

Rasfoind un site dupa o carte anume, dau ''ca din intamplare'' peste o alta: ''Boala ca sansa. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii'' de Ruediger Dahlke (aici).

Tocmai ma gandeam zilele astea la o intamplare (si de cateva luni incoace, la mai multe intamplari cu mine, legate de aparitia unor simptome cel putin nefiresti - sunt un om activ, tanar, n-ar trebui sa am 'boli'): prietenului meu i-au aparut brusc niste dureri atroce in genunchiul drept, fara sa se fi lovit sau fara sa fi fortat piciorul.
Imediat m-am gandit ca durerea are o cauza mai subtila, una adanc legata de starea lui sufleteasca si de situatia prin care trece in prezent: probleme in familie, mai precis cu parintii. Desi in ultima vreme m-am
 documentat asupra cauzelor sufletesti si mentale ale bolilor, nu am gasit imediat explicatia durerilor - nu stiam de ce anume sa leg suferintele la genunchi, pana cand am gasit cartea asta (nu am cumparat-o inca, dar maine ma duc dupa ea) si am vazut la cuprins inclusiv un subcapitol despre genunchi.

11 mai 2010

Mi-e pofta de, nu am chef de


Ma gandeam azi, la dus (?!?), ca atata vreme cat zic ''nu am chef de aia, am pofta de nu stiu ce'', nu sunt tocmai propriul meu stapan. Adica, cine imi dicteaza mie ca am chef de una-alta, si nu de ailalta, si de ce eu trebuie sa ma conformez? De ce e uneori atat de greu de ignorat, ca sa nu mai zic de inabusit,  vocea aia buclucasa care iti spune cand tocmai te-ai lasat de fumat ''mama, ce-ar merge acuma o tigara'' sau cand tocmai te-ai decis sa incepi cura de slabire, ''las' ca incepem maine cura, acum du-te frumusel la magazin si cumpara cutia aia mare de inghetata, o viata ai, ce dracului...''?

9 mai 2010

Lasam sa se intample...

Un posibil raspuns la intrebarea ''de ce nu se intampla ce vreau eu?'': pentru ca lasi sa se intample ce-o fi, nu intervii in cursul evenimentelor.
Cu liniuta, ca la scoala, ce atitudini si gesturi ar putea schimba starea asta de fapt (inertia, sa-i zicem):
- sa fii in orice moment persoana care vrei sa devii. Usor de spus, foarte usor de crezut ca e simplu de infaptuit, dar de cele mai multe ori, vechile obiceiuri, exact alea de care vrei sa scapi, tasnesc sub forma actiunilor, gesturilor si atitudinilor mentale inainte sa ai timp sa aplici teoria. Cu alte cuvinte: te decizi ca de azi