Acum cateva zile am scris un articol in care spuneam ca traiesc rezultatele actiunilor mele constiente, ca sa-mi dau seama acum ca asta e doar partial adevarat.
Inconstientul, asa cum apare definit in opera lui Jung, imi pare tot mai mult ''eminenta cenusie'' care ghideaza din umbra actiunile, iar forta sa este atat de mare si atat de complexa, incat sunt tentata sa zic ca sunt mai multe rezultate aparute din ''munca'' inconstientului, decat din cea a constientului.
Pe foarte scurt, inconstientul si constientul sunt cele doua parti ale intregului, coexistand si conditionandu-se reciproc - nu se poate una fara cealalta, iar in cazul ideal, cele doua se completeaza reciproc si dau masura armoniei personalitatii unui individ. In caz contrar, apar dezechilibre, psihoze, nevroze, depresii etc., individul simte ca ii lipseste ceva, ca e ceva care nu merge...
Armonizarea celor doua e o munca de o viata, sau mai degraba o munca neincetata intr-o viata de om - sa pui cele doua entitati in echilibru, aducand continuturile inconstientului in lumina constientului, dar mai intai acceptandu-le pe amandoua ca parti ale intregului.
La fel cum ziua nu are sens fara noapte, lumina fara intuneric, binele fara rau... tot asa constientul nu are sens fara inconstient si invers.
Inconstientul nu e nici bun, nici rau, sau mai degraba poate fi cand una, cand alta, la fel cum si constientul poate fi cand bun, cand malefic (actiunile constiente ale unui Hitler ar putea ilustra foarte bine asta).
Asta depinde in totalitate de fiecare in parte: sa scoata ce-i mai bun din ambele, integrandu-le.
E ceea ce incerc si eu sa fac: coniunctio oppositorum, integrarea si armonizarea contrariilor...
Si, bineinteles, despre asta voi scrie in continuare, pe masura ce descopar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu