7 februarie 2010

Cum ar trebui sa fie serviciul ideal (1)

A trai ca sa lucrezi sau a lucra ca sa traiesti.
Personal, fac parte din a doua categorie.
Serviciul nu imi aduce decat satisfactii de ordin material - si macar de ar fi cine stie ce satisfactii, de fapt imi asigura strictul necesar. Accept situatia asta din mai multe motive, care de fapt s-ar putea reduce la unul singur: criza economica.
E criza, si ofertele de job sunt rare si proaste. In conditiile astea, cei mai multi dintre noi - sau hai, sa nu generalizez: eu ma multumesc din pacate cu ceea ce am, si sper ca in viitorul apropiat sa gasesc ceva mai bun.
De fapt, cum ar trebui sa arate ''serviciul mai bun''?
Cateva idei:
- sa imi permita sa duc o viata relaxata din pdv financiar. Nu cer munti de bani, ci RELAXARE. Sa nu duc grija zilei de maine, sa-mi pot ajuta familia, sa pot calatori macar o data pe luna...
- sa ma multumeasca sufleteste: sa lucrez cu placere, sa simt ca munca mea ajuta pe cineva - pe mine si pe altii, sa vad rezultate pozitive ale muncii mele in jur, sa fac parte dintr-un colectiv valoros - care sa ma ajute sa evoluez si vice-versa
- sa intalnesc oameni valorosi. Aici sunt multe de spus. In primul rand, liderul. Pana acum am avut doar sefi - oameni care, mai mult sau mai putin arbitrar, se aflau in fruntea unei firme sau a unui departament, dar care, in rest, n-aveau nicio treaba cu 'a fi lider'.
Liderul, in schimb, e - in conceptia mea - un om care stie de ce e in frunte, care isi asuma responsabilitatea de a conduce oamenii si o face cu constiinta, care a evoluat si vrea, poate si reuseste sa-i conduca si pe altii in sus pe scara evolutiei. Liderul e tot ce nu e seful: critica sa e mereu constructiva, observatiile sale se bazeaza pe fapte, si nu pe presupuneri, permite individului sa se exprime si nu-si impune cu forta punctul de vedere, conduce din umbra si isi castiga intaietatea prin respectul insuflat celorlalti. Liderul e puternic si insufla asta colectivului din care face parte. Liderul poate fi prietenul la nevoie, dar si invatatorul.
 Liderul e omul la care te duci fara frica si atunci cand ai facut un lucru bun, si atunci cand ai gresit, si pentru un sfat, si pentru o confesiune. Liderul intelege, vede, aude, comunica. Mai ales comunica.
Cred ca la punctul asta - oamenii cu care lucrezi - am avut cel mai mult de suferit. Pentru ca, pana la urma, e aspectul cel mai personal si cel mai important dintr-un job. Banii, recunoasterea, faima pot veni si fara sa ai un colectiv de care sa te simti legat sufleteste, dar in final, sunt nesemnifiative. Legaturile intre oamenii sunt cele mai importante lucruri in viata. Relatiile, in ansamblu, ne definesc ca oameni, ne dau masura in care am evoluat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu