Iti dai seama ca ai trecut testul iertarii atunci cand:- poti vorbi despre ceea ce ti-a cauzat in trecut durere, fara resentimente, fara furie si fara cea mai mica dorinta de razbunare sau de regret (''daca as fi procedat altfel...'')
- poti retrai scena/ evenimentul respectiv fara sa mai simti durere sau orice alta reactie negativa
- devii constient ca intamplarea respectiva si-a avut rostul ei, si ca tu ai fost responsabil, in parte, de acel eveniment; devii constient de faptul ca nimic nu e intamplator - fie doar si prin faptul ca atribuim un sens evenimentelor
- rasplatesti cu binele pe cel care ti-a facut rau, chiar daca acea persoana esti tu - in care caz, cel mai la indemana mod de a te rasplati cu binele este de a inceta sa te mai invinovatesti
- devii constient de faptul ca orice rau inceteaza de a mai fi rau, in momentul in care ierti: ''Nu te lasa biruit de rau, ci biruie raul prin bine.'' (Romani 12:21)
- in sfarsit, iertarea face lucrurile sa se miste; iertand, rupi legaturile (energetice) cu acel eveniment/ persoana care ti-au cauzat ''rau'' si poti merge mai departe pe calea ta. Adica evoluezi.
Iertarea e una din cele mai puternice forme de armonie, daca pot sa spun asa. Nu vorbesc de ''forgiven, not forgotten'', pentru ca asta nu cred ca e iertarea in sensul adevarat al cuvantului.
Vad iertarea mai degraba ca pe o forma de a te impaca cu trecutul (inclusiv cu alegerile tale, cu tine - cel de ieri), ca sa poti trai deplin clipa prezenta. Nu din necesitate - pana la urma, fiecare cu treaba lui, daca vrei sa ierti, bine, daca nu, nu - ci din dragoste de viata. Si da, din dragoste de tine insuti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu