Rautatea e o forma de slabiciune

Pentru mine, sincronicitatea e un alt fel de a spune ''misterioase sunt caile Domnului''.

Spre exemplu, imi propun sa nu mai port ranchiuna nimanui, sa ma lepad de frici, sa privesc partea luminoasa a vietii, sa iert... A doua zi neaparat trebuie sa se intample ceva care sa faca sa pun in aplicare toate aceste idei. Cu alte cuvinte, teoria e una, practica e alta. Degeaba sustii pana-n panzele albe ca esti asa si pe dincolo, daca in viata de zi cu zi nu aplici ceea ce predici.

Asa ca, iata-ma in situatia de a ma confrunta cu toate astea: frica, rautatea altora, gandurile mele distructive. Da, e foarte usor sa zici ''de azi gata, nu mai las frica sa ma doboare, nu ma mai comport ca o victima'', daca a doua zi te pui cu botul cu labe si revii la vechile metehne. 

E greu sa te impaci cu rautatea altora. E naucitor, e absurd sa vezi cum altul gaseste placere in a te lovi, mai ales cand nu te stii cu musca pe caciula, cand realizezi ca orice ai face, nu ai cum sa opresti atacul.

De fapt, nici nu ai cum sa opresti pe cineva de la a face un rau - in general vorbind. Daca omul vrea sa faca rau, il va face -poate reusesti sa  il opresti de la a se manifesta intr-un anume fel, dar va gasi o alta cale prin care sa faca rau. Si in fond, nimeni nu are dreptul sa se amestece in viata altuia. Noi nu ne putem judeca decat cel mult pe noi insine.

Ceea ce poti sa faci, totusi, e sa iti modelezi reactia la actiunile cuiva. De asta suntem fiecare 100% responsabili: de propriile reactii. Daca cineva alege sa te loveasca, in cel mai rau caz nu vei reusi sa preintampini asta - si de multe ori, asa se intampla. Ce e de facut atunci?

Daca vrei sa te balacesti in aceeasi mocirla cu el, il lovesti si tu.

Daca nu, sunt ceva mai multe optiuni:

- constientizezi ca numai oamenii slabi sunt rai. E usor sa fii rau: pur si simplu renunti la autocontrol si devii bestie. Dar sa fii bun.... asta e o calitate pe care nu toti reusesc s-o constientizeze.

- constientizezi ca orice forma de atac este un strigat de ajutor.

Un exemplu din natura: ursul nu atata omul decat cand e infometat, cand e ranit sau cand isi apara puii. In rest, ursului nu-i pasa de om, prefera sa-l ocoleasca decat sa atace - desi e constient de propria putere, de faptul ca e superior fizic si poate dobori omul dintr-o singura lovitura.

In societatea umana, atacul e un strigat de ajutor. Ca e vorba de agresiune verbala, fizica, psihica, numai indivizii care se simt slabi ataca, numai acestia apeleaza la agresivitate pentru a se impune.

Un om inteligent stie ca nu are nevoie sa se manifeste agresiv pentru a se simti superior, sau pentru a-si impune altora superioritatea. Pentru ca asta ar insemna sa se impuna prin forta, si nu prin putere. Cele doua sunt total diferite una de alta.

Forta e apanajul celor slabi, care nu se pot impune altfel; puterea - a celor inteligenti, care stiu ca e o pierdere de vreme sa se consume pentru tot felul de conflicte. 

 - orice atac inseamna consum de energie, inseamna slabirea fortei vitale

Inutil sa mai reamintesc ca, dupa o cearta, dupa o suparare, dupa o perioada de ingrijorare, ne simtim sleiti de puteri, lipsiti de perspecitva si fara chef de viata. Toate astea ne consuma energetic, iar asta se resimte apoi prin boala, prin scaderea capacitatii de autocontrol, prin negativism, depresie etc.

Incerc ca, de fiecare data cand sunt aproape de a ma implica intr-o cearta, intr-o suparare, sa-mi reamintesc ca asta ma imbatraneste inainte de vreme. Ma gandesc ca din cauza acelei certe, pierd o zi din viata. Si apoi imi pun intrebarea: oare chiar merita sa-mi sacrific tineretea, sanatatea, vitalitatea pentru persoana X/ situatia Y?

Din pacate, avem un prost obicei de a considera ca e mai important sa avem dreptate la sfarsit, sau sa ne dovedim superioritatea intr-o situatie/ fata de o persoana, decat propria sanatate... Mare prostie!

Toate vin si trec, intr-o viata de om se fac si se desfac sute de conflicte, sute de certuri, si implicandu-ne in ele, nu reusim decat sa ne facem rau singuri...

- constientizeaza ca fiecare om actioneaza dupa propria imagine pe care o are despre sine. Aceasta imagine nu are nimic de-a face cu tine, ci reprezinta propria sa viziune asupra lucrurilor.

Modul in care un om alege sa interpreteze lucrurile e ceva foarte personal.

Daca cineva alege sa fie agresiv, e pentru ca vede viata ca o lupta. Un asemenea om e de compatimit - nu stie sa se bucure, nu se poate relaxa, e nesigur si infricosat. 

Cum ziceam si intr-o alta postare, in momentul in care iei lucrurile personal, preiei gunoiul emotional al altuia. Te declari de acord cu viziunea aceluia - fie ea buna sau gresita, dar in orice caz diferita e a ta, straina de tine.

Aici, un articol care pe mine m-a ajutat.

Ca o concluzie foarte personala, atunci cand aleg sa ma cobor la micimea unui conflict, sunt asemenea unui vierme care se taraste prin gunoaie. Cand aleg calea inteleapta, sunt un vultur care zboara in inaltul cerului.