Sa accepti ca nu stii totul

...nici macar despre viata ta sau despre cel/cea care esti.
De asta apar semnele, sincronicitatile: ca sa-mi reaminteasca ori sa-mi faca mai clar cine sunt, cine trebuie sa fiu (fara ca asta sa semene a datorie catusi de putin - mai degraba e vorba de potentialul maxim, cat poti sa fii intr-o viata de om).
Nu intotdeauna inteleg ce mi se intampla - recunosc asta. Cateodata trec ani pana sa-mi dau seama ca evenimentul cutare a fost asa pentru ca eu sa ajung intr-un anume punct. Tocmai de-asta vad in semne si sincronicitati niste manifestari in toata regula ale  Sinelui, partea din mine care stie, vede, intelege tot.
Recunosc ca nu pot cunoaste realitatea decat intr-o masura limitata, fragmentata, dar incerc s-o privesc dintr-o perspectiva mai ampla. Incerc sa nu ma delimitez prea strict intre niste hotare care imi obtureaza privirea. Uneori, asta inseamna sa ma razgandesc in ultimul moment si sa fac o intoarcere la 180 de grade. Alteori inseamna sa accept o realitate dura, sa renunt la ceva ori sa refuz beneficii mici cu increderea ca vin altele mai mari.

Da-mi, Doamne, semne, ca de restul ma descurc eu!

Nu cu orice pret

Stiu ca vreau libertatea (fiecare are ideea sa despre ce presupune 'libertatea', dincolo de limitarile inerente conditiei umane, traiului 'ín retea'), dar nu cu orice pret.
Nu cu pretul sacrificarii altora, al drumului ales gresit de care imi dau seama in 2-3-30 de ani, al pierderii simtului moral, al pierderii timpului, al luptei care ma secatuieste de puteri si de sentimente, al durerii care nu trece, al incrancenarii, al risipei de energie luptand pentru cauze iluzorii, al...al...al....
Libertatea ca cireasa de pe tort, care sa creeze binele, nu sa presupuna sacrificii peste sacrificii. Libertatea mea care sa-i faca liberi si pe altii.
E prea mult?

In fond, fiecare isi negociaza pretul, constient sau inconstient, e o chestie de limita - pana unde ai merge ca sa... nu stiu ce, cat te tine, cat rezisti, cat esti dispus sa oferi pentru a te simti indreptatit la ceva. Fie libertatea sau o marire de salariu - fiecare negociaza pe barba lui.

Despre hotarari

Ajungi la un punct in care situatia prezenta nu mai ''corespunde'', cand vrei mai mult sau ai nevoie de mai mult (e o mare diferenta intre acestea doua) ori pur si simplu de o schimbare radicala... incepi sa iti faci planuri, cum sa ajungi unde vrei, dintr-o data ce te facea fericit, nu-ti mai produce decat nemultumire si vrei sa-ti schimbi viata, chiar daca asta inseamna renuntarea la ceva drag. La niste fiinte, de exemplu.
Te rogi ca schimbarea sa se produca mai curand, sa iti poti trai viata asa cum vrei, asa cum simti ca trebuie. Te necajesti cand vezi ca ''rugaciunile'' nu-ti sunt ascultate, plangi si te dai cu capul de pereti ca trebuie sa duci mai departe viata pe care vrei s-o schimbi. Nu mai vezi placerea, fericirea, ci doar greutatile acelei vieti devenite brusc ''indezirabile''. Treci pe rand prin angoasa, remuscare (cum sa renunt la viata mea?), durere, disperare, frustrare (''de ce nu se intampla ce vreau eu?), in final acceptare, incredere, iar durere, dar si o usurare.
Ceea ce ai vrut sa se intample, s-a intamplat, si totusi... durerea, macar o parte din ea, a ramas. Ai ajuns unde ai vrut, dar deocamdata locul e pustiu, viata care a fost s-a dus. Totul e nou, nepopulat, singuratatea nu lipseste nici ea, poate si ceva vina, ca ai fortat lucrurile, ca n-ai mai putut sa vezi si o alta rezolvare...
Uneori, viata raspunde in moduri din cele mai neasteptate, cand nu mai sperai sau pur si simplu cand te-ai decis ca gata! de azi nu mai merge asa, trebuie sa apara schimbarea. Care nu mereu te aduce in fericirea si-n minunatia visata. E drept ca e si o usurare, pana la urma ti-ai dorit sa scapi de niste greutati, ai scapat, dar acum realizezi ca acele greutati aveau dulceata lor, iti colorau zilele, desi in ultima vreme ai simtit mai mult apasarea si efortul.
Stii ca in toata treaba asta, ''vinovatul'' esti tu. Tu ai vrut sa schimbi ceva, iar Viata ( ori Dumnezeu, ori Universul) ti-a raspuns. Si Viata insista mereu sa mearga mai departe - cel putin la indivizii sanatosi. Fara regrete, fara remuscari tarzii, fara dureri care nu-si mai au rostul, Ea trebuie si chiar continua sa curga, lasandu-te sa hotarasti ce vei face cu viata ta cea noua.

Misterioase sunt caile...

Ne gasim singuri drumul sau drumul ne gaseste pe noi?
Cred ca un pic din amandoua, pe masura ce-mi dau seama ca e mai important sa traiesc decar sa incerc tot timpul sa controlez totul.
Cred ca, cu putina incredere, totul se poate rezolva. Vad asta la mine - cand o iau pe un drum gresit, incep sa apara semnele: vise care se repeta pana le aflu sensul, intamplari sincronistice, evenimente care ma forteaza sa ajung la o concluzie.
Pe masura ce trece timpul, imi dau seama cat de importanta e increderea - sa stii ca totul merge bine, sa ai certitudinea ca esti pe drumul cel bun si, da, sa recunosti ca nu poti cuprinde cu mintea de acum imaginea in ansamblu. Cu alte cuvinte, sa recunosti Inteligenta Suprema in toate intamplarile vietii - chiar daca nu vezi binele dintr-un eveniment, sa fii sigur ca ceea ce se intampla, e asa si nu altfel dintr-un motiv anume, ca poate nu esti stapanul lumii, dar esti stapan pe reactiile tale, lucru care face mereu diferenta.
Asta a zis-o mult mai bine decat mine Viktor Frankl cand a scris „Man’s Search for Meaning” si mai ales prin modul in care si-a trait viata. Cate ceva despre Frankl, aici.

Uca Marinescu

Pe Uca Marinescu am admirat-o de prima data cand am vazut-o, acum multi ani, la televizor. Tocmai se intorsese dintr-o expeditie si fusese invitata in emisiunea Eugeniei Voda, parca.
Intre timp, anii au trecut, Uca Marinescu a strabatut pamantul in lung si-n lat, parca in ciuda varstei si a vremurilor...
Aici si aici, doua interviuri cu acest om absolut extraordinar.

Totul trece...

...nimic nu ramane neschimbat.
Toate sunt atat de trecatoare, ca pare o nebunie sa te tatonezi de o realitate oarecare, fie ea buna sau rea. In afara de clipa prezenta, nu avem nimic - si ce ciudat ca ne dam seama de asta mai ales cand suntem confruntati cu o drama: moartea cuiva, o schimbare brusca, o disparitie...

Am folosit cuvintele astea aproape magice - ''totul trece, nimic nu e vesnic'' - mai ales atunci cand m-am confruntat cu realitati mai putin placute, si le-am zis in gand ca o rugaciune, ca sa ma conving de realitatea lor si sa nu prelungesc inutil ceva ce oricum ar fi trecut. Si mereu, cuvintele astea au dat rezultate aproape miraculoase. Raul a trecut pe nesimtite, situatiile urate au trecut, schimbarile in bine au venit de unde nu ma asteptam.

Detasarea

Nu poti sa te detasezi atunci cand esti nesigur si neincrezator in propriile forte, atunci cand nu esti sigur ca ruga ti-a fost ascultata. Si reciproca. Te poti detasa de ceva atunci cand esti sigur ca ceea ce vrei, ai deja. Cand increderea a luat deja locul neincrederii si al nesigurantei. Detasarea inseamna certitudine.

Locul de unde incepe orice calatorie

Orice calatorie incepe de undeva, asta poate s-o spuna oricine, mai greu e sa decizi cand sa incepi acea calatorie.

Mai mult sau mai putin paradoxal, mi se pare ca momentul care marcheaza inceputul calatoriei echivaleaza cu o intoarcere acasa: te-ai regasit, te-ai decis asupra viitorului pe care vrei sa-l traiesti, ai ajuns la tine...

Traiesc rezultatele actiunilor constiente si inconstiente

Acum cateva zile am scris un articol in care spuneam ca traiesc rezultatele actiunilor mele constiente, ca sa-mi dau seama acum ca asta e doar partial adevarat.

Inconstientul, asa cum apare definit in opera lui Jung, imi pare tot mai mult ''eminenta cenusie'' care ghideaza din umbra actiunile, iar forta sa este atat de mare si atat de complexa, incat sunt tentata sa zic ca sunt mai multe rezultate aparute din ''munca'' inconstientului, decat din cea a constientului.

Traiesc rezultatele actiunilor mele constiente

Am incetat sa mai cred in fatalitate si in ''asa a fost sa fie'' in momentul in care am realizat adevarul acestor vorbe: ''nu exista esecuri, ci numai rezultate'' (Anthony Robbins, ''Putere nemarginita'').

Ce poate face un simplu ''multumesc''

...spus din suflet: te lumineaza, iti arata calea spre implinire, te pune in contact cu partea luminoasa din tine, cu increderea, cu recunostinta pentru toate lucrurile bune din viata, care s-au intamplat sau care urmeaza sa se intample.
Spus din suflet, adica 100% constient de valoarea sa ( sa stii pentru ce multumesti, sa nu te limitezi a rosti cuvantul doar in virtutea normelor sociale, ci sa-l simti ca pe o mica lumina pe care o trimiti celui care ti-a facut un bine), un simplu ''multumesc'' devine parte a unui ritual care transforma.
Se spune ca rugaciunea adevarata e cea de multumire - a multumi in avans pentru ceea ce astepti (''vi se va da voua dupa credinta voastra'') si pentru ce a  fost, convins fiind ca rezultatul e mereu Binele.
A multumi e totuna cu a recunoaste ( in sensul de a deveni constient si a crede ) ca ai primit ceea ce ai cerut. ''Multumesc'' e un act de credinta, e cuvantul magic care face ca  lumea fiecaruia sa se misteinspre Bine - daca e rostit cu toata increderea si toata deschiderea, lumina de care un om e capabil.

''Multumesc'' e strans legat de prezent, binecuvanteaza prezentul si taie legaturile energetice cu ceea ce a fost urat, rau, negativ in trecut. ''Multumesc'' sfinteste prezentul si aduce lumina in viitorul pe care, daca nu-l putem vedea, cel putin ii putem imprima un punct de lumina, multumind pentru ceea ce este.

Ne stabilim singuri limitele

Ca e vorba de profesie, ''noroc'' in dragoste, o cura de slabire, renuntarea la fumat, evolutia spirituala sau orice altceva, ne stabilim singuri limitele.

Prin intelegerea a ceea ce vrem sa castigam, prin trasarea unui spatiu de cucerit si trasarea spatiului care nu poate fi cucerit, ne obligam singuri sa respectam liniile trasate de noi insine. Pana la urma, e vorba de cunoasterea potentialului, de masura in care fiecare a devenit, la un moment dat, constient de ''ce-i poate pielea''.

A inceput luna magica a lui Martie

Paganii sarbatoreau la 1 martie inceperea Anului Nou si Reinvierea. Natura revenea la viata, muncile campului erau reluate, o lume noua se nastea de sub cenusa celei vechi.

Insusi numele lunii  vine din latina, de la numele zeului Marte - ocrotitorul turmelor si al campului,  zeul renasterii si al reinnoirii periodice a naturii.

Conflictul sau o alta fata a nehotararii

Din nou despre conflict...

Incep sa pun semnul egal intre nehotarare si conflicte. Atata vreme cat stii ce vrei, atata vreme cat ti-e clar unde vrei sa ajungi si prin ce mijloace, conflictele apar doar temporar, ca sa-ti faca si mai clar drumul pe care vrei sa mergi. Conflictele pun in contrast - si ma refer aici la neintelegerile cu ceilalti, neintelegeri pe care, pana la urma, le perpetuam, alimentandu-le cu: presupuneri, idei preconcepute, lipsa de intelegere si de compasiune, lipsa de perspectiva.

Conflictele sau libertatea?

In cea mai scurta descriere de care sunt in stare acum, conflinctele sunt manifestari ale unor dezechilibre interne. Ele apar din mai multe motive, ma limitez la a le mentiona pe cele constructive:

- pentru a semnala o neregula in interior

- pentru ca ai ales, inconstient, ca ''tot raul e spre bine'', sau cu alte cuvinte, ca evolutia e posibila mai ales sau doar prin suferinta, chin, zbatere etc.

In esenta, conflictele dispar in momentul in care incetezi a le mai alimenta - cu ganduri negative, cu presupuneri, cu observatii eronate sau distorsionate, cu noi si noi motive de  a ramane incordat.

Despre miturile personale

''Viata mea este povestea unei realizari de sine a inconstientului. Tot ceea ce se afla in inconstient vrea sa devina eveniment, iar personalitatea vrea si ea sa evolueze, iesind din conditiile ei inconstiente, si sa se traiasca pe sine ca intreg. (...)

Numai printr-un mit putem exprima ceea ce este omul conform intuitiei sale launtrice...''

C.G. Jung

Despre marile sincronicitati

Pentru mine exista doua feluri de sincronicitati: micile sincronicitati - adica evenimente semnficative ''de fiecare zi'', insa fara o insemnatate de mare importanta ( intalnirile, intr-o singura zi, cu 3-4 persoane pe care nu le mai vazusei de cativa ani; ocurenta unui nume sau a unui obiect de mai multe ori in cateva ore, concomitent cu preocuparea ta pentru acel lucru etc.); marile sincronicitati - evenimente care schimba, la un moment dat, viata unui individ, si care declanseaza dupa sine producerea unor alte evenimente cu un numitor comun.

Ziua perfecta

''Niciun maestru vrednic de acest nume n-a lasat sa i se intample o zi, ci si-a creat singur ziua.''
  Ramtha

Multumesc, Dan Ioanitescu!

Sincronicitatile, armonia

Nu vreau sa repet aici niste definitii ale sincronicitatii mai mult sau mai putin cunoscute. Pe scurt, pentru mine sincronicitatea inseamna  armonie.

Pe larg: sincronicitatile nu apar intamplator. Ar fi un paradox, stiu. Cu totii avem parte de asa-numitele 'coincidente', dar ele devin sincronicitati abia cand le dam un sens. In momentul acela, evenimentele sincronistice capata forta, sunt asemenea unor indicatoare pe un drum neluminat, care ne arata - daca avem ochii si inima deschise - pe unde sa mergem.

Testul iertarii

Iti dai seama ca ai trecut testul iertarii atunci cand:

- poti vorbi despre ceea ce ti-a cauzat in trecut durere, fara resentimente, fara furie si fara cea mai mica dorinta de razbunare sau de regret (''daca as fi procedat altfel...'')

- poti retrai scena/ evenimentul respectiv fara sa mai simti durere sau orice alta reactie negativa

- devii constient ca intamplarea respectiva si-a avut rostul ei, si ca tu ai fost responsabil, in parte, de acel eveniment; devii constient de faptul ca nimic nu e intamplator - fie doar si prin faptul ca atribuim un sens evenimentelor